Take a fresh look at your lifestyle.

Dormim cu 20% mai puțin ca acum 100 de ani. Află cum poți scăpa de insomnie!

0 6

ceas-insomniaInsomnia reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă omul modern, iar statisticile arată că dormim cu 20% mai puțin față de acum 100 de ani, 30% din populație se confruntă cu această tulburare, iar femeile sunt de 2 ori mai predispuse la insomnie decât bărbații.

Motivele identificate de specialiști sunt diverse, însă cele mai des întâlnite sunt stresul — supranumit și ”boala secolului XXI”, dependența tot mai mare de tehnologie și confuziile tot mai dese pe care le are creierul nostru atunci când trebuie să distingă ziua de noapte.

”Toți acești factori perturbatori ne țin treji, iar adeseori constatăm că nu reușim să adormim decât la ora 3 dimineața, iar la ora 7 ne trezim foarte obosiți și trebuie să mergem la muncă. În timp, insomnia are efecte foarte grave asupra sănătății noastre, deoarece funcțiile neurologice nu au reușit să se refacă în timpul somnului, vom lua în greutate și vom suferi de stări de anxietate, pierderi frecvente de memorie și lipsa de luciditate”, declară Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

În opinia specialistului, afecțiunile sunt de puține ori de natură medicală. De cele mai multe ori nu reușim să dormim din cauza factorilor psihologici, precum stresul. În același timp, specialiștii ne avertizează că, înainte să începem să luăm somnifere fără prescripție, trebuie să identificăm dacă insomnia s-a instalat din cauze medicale sau psihologice, iar dacă nu putem dormi din cauză stresului, atunci există câteva metode rapide prin care ne putem relaxa și vom putea dormi liniștiți chiar și 8-10 ore.

Care este cea mai eficientă metodă prin care putem scăpa de insomnii?

Specialiștii de la Asociația Română de Hipnoză folosesc, de câțiva ani, autohipnoza ca metodă foarte eficientă și rapidă prin care putem scăpa de insomnii. Autohipnoza este extrem de simplă și de eficientă în același timp, permițându-ne atât să ne relaxăm profund cât și să realizăm transformări mentale și emoționale. O tehnică foarte simplă, care ajută la un somn profund, este următoarea:

1. Cu minim 30 minute înainte de somn, nu mai utiliza telefonul, tableta, computerul sau televizorul;

2. Citește o carte la o lumină difuză, cum ar fi lumina veiozei;

3. Când vrei să dormi, închide ochii și menține atenția asupra respirației;

4. Pune vârful limbii pe gingia de sus, chiar deasupra dinților și ține acolo tot timpul exercițiului;

5. Expiră complet pe gură și scoate un ușor sunet când faci asta;

6. Închide gura și inspiră ușor pe nas numărând până la patru;

7. Menține respirația numărând până la șapte;

8. Expiră complet pe gură numărând până la 8 scoțând același sunet ca la prima expirație;

9. Repetă acest proces de patru ori;

În tot acest timp, trebuie să menținem mintea și atenția relaxate, ca și cum cu fiecare inspirație, aducem o senzație de moleșeală fizică și mentală în trup și minte, relaxându-te tot mai mult.

Autohipnoza este folosită, de asemenea, și pentru modificarea greutății corporale, pentru a ne lăsa de fumat, pentru a crește stima și încrederea în sine, pentru a scăpa de atacuri de panică, anxietate, fobii sau stres, pentru a gestiona sau a controla durerile, pentru a ne îmbunătăți viața sexuală sau sentimentală etc. Mai multe detalii găsiți pe http://www.eugencpopa.ro/autohipnoza/.

Angela Nuțu este unul dintre cei mai cunoscuți și bine pregătiți traineri din România și vicepreședinte al Asociației Române de Hipnoză.

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata