Take a fresh look at your lifestyle.

Dosar penal în cazul morții militarilor de la Câmpia Turzii! Acuzația principală: ucidere din culpă

0

militari-decedati-accident-aviatic-sibiuProcurorii de la Parchetul Militar Cluj, împreună cu cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au deschis un dosar de cercetare penală în cazul celor opt militari decedați în urma prăbușirii elicopterului în județul Sibiu. Acuzațiile din dosar fac referire la ucidere din culpă, neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în cauză fiind audiaţi şapte martori, a anunţat Parchetul ICCJ. Deocamdată dosarul este deschis pentru faptă, fără ca vreo persoană să fie acuzată în prezent.

„În continuarea cercetărilor în cauza privind prăbuşirea elicopterului militar, în apropierea localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu, procurorii militari au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă”, arată marţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă.

Cei decedați sunt: comandorul Artur-Grigore Palfi, 46 ani, căsătorit, un copil, căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, 34 ani, căsătorit, un copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, 29 ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, 25 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, 43 ani, căsătorit, doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, 33 ani, necăsătorit, un copil, şi maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.

Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită, în apropiere de Stejăriş, aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Cercetarea la locul prăbuşirii elicopterului a fost făcută de anchetatorii desemnaţi să instrumenteze cauza – doi procurori militari ai Secţiei parchetelor militare din Parchetul ICCJ şi doi procurori militari din Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj -, împreună cu specialişti criminalişti de la Institutului Naţional de Criminalistică al IGPR şi de la Serviciul Criminalistic al IPJ Sibiu, precum şi cu membri ai Comisiei de Investigaţie Tehnică din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, potrivit Mediafax.ro

Epava elicopterului a fost ridicată în 22 noiembrie, aceasta fiind dusă la o o unitate militară din Câmpia Turzii. Cercetarea la faţa locului s-a încheiat în aceeaşi zi, după ce a fost făcută o verificare amănunţită a zonei.

De asemenea, au fost efectuate autopsiile medico-legale şi, în urma expertizei genetice judiciare – fiind prelevate probe ADN atât de la rudele de gradul I ale militarilor decedaţi, cât şi de la aceştia -, a fost stabilită identitatea persoanelor decedate, a precizat Parchetul instanţei supreme.

Totodată, au fost identificaţi şapte martori care au fost audiaţi de către procurorii militari.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata