Take a fresh look at your lifestyle.

Dosar penal pentru refuz de recoltare

0

Marți, 21 octombrie, în jurul orei 18.30, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier cu pagube materiale, în urma căruia conducătorul auto care l-ar fi provocat a plecat de la faţa locului.

În urma activităţilor desfăşurate, a fost identificat conducătorul auto, stabilindu-se că este un bărbat de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. La unitatea medicală, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata