Take a fresh look at your lifestyle.

Două arme au fost ridicate de polițiștii clujeni în urma unor percheziții

0

La data de 20 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Cluj, alături de polițiști criminaliști, au desfășurat două percheziții la locuințele unui bărbat, de 63 de ani, din orașul Huedin, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Perchezițiile au avut loc pe strada Horea din Huedin și în Cetatea Veche, în imobilele aparținând bărbatului care se numește Nicolae Traian Aurel.

Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate 2 arme neletale, 5 cutii cu alice.

Prin acțiunea desfășurată s-a reușit atât scoaterea din circuitul ilegal a armelor deținute fără drept, cât și preîntâmpinarea comiterii unor fapte antisociale cu acestea.

În cauză sunt continuate cercetările sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Bărbatul avea armele din perioada în care acest tip de arme se putea achiziționa fără niciun document. În prezent legislația s-a schimbat, iar deținerea unor astfel de arme este ilegală.

Activitățile desfășurate de aceștia au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

shell indir php shell php shell web shell php shell indir shell bypass php shell Exploit,Web hack Tools https://phpshellscripts.com/ banko maçlar 7dak izmir eskort desi porn Bahigo Trbet giriş tipobet giriş https://tr.ugurlucasino.com/casino/oyunlar/ grandpashabet giriş Ümraniye Antika Eşya Alanlar okey oyna cialis 20 mg Viagra Fiyatı 2020 cialis jel viagra fiyat gay sohbet şişli travesti merter escort beşiktaş escort grandpashabet meritroyalbet perabet chat windows 10 pro lisans yetişkin sohbet antika eşya alanlar şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort maltepe escort ankara eskort istanbul evden eve nakliyat istanbul escort istanbul evden eve nakliyat bosch servisi güvenilir bahis siteleri adana escort