Două sate din zona de munte a județului Cluj vor fi racordate la rețeaua de apă potabilă
Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare elaborării documentațiilor de autorizare a extinderii alimentării cu apă potabilă în satele Călățele Pădure și Dealu Negru, comuna Călățele.
În ceea ce privește localitatea Călățele Pădure, proiectul prevede extinderea conductei de apă de la cele trei izvoare-sursă aflate în amonte până la cuplarea cu conducta publică ce alimentează satul. În lungime de 1.350 de metri, rețeaua extinsă va fi prevăzută cu un rezervor din fibră de sticlă de 40 de m.c., bazine de colectare pentru fiecare dintre cele trei izvoare, cămine de vană și hidranți supraterani.
Referitor la satul Dealu Negru, Primăria Călățele a solicitat extinderea rețelei de apă către cetățenii care în prezent nu au acces la acest serviciu edilitar centralizat. Conform specificului localității, extinderea rețelei se va realiza pe două tronsoane, în lungime totală de circa 2.550 de metri, cuplarea la conducta publică de apă existentă pe drumul principal urmând a fi realizată prin intermediul unor cămine de vane optim dimensionate.
Proiectate în concordanță cu normativele tehnice solicitate de operatorul regional – Compania de Apă „Someș” S.A., ambele investiții vor fi astfel implementate încât să permită, în viitor, extinderea rețelei de distribuție, după necesitate, în funcție de dezvoltarea localităților și a creșterii consumului de apă.