Take a fresh look at your lifestyle.

După decizia CCR, 550 de pacienți COVID au fost externați din spitale

0

Guvernul a adoptat în ședința de luni proiectul de lege privind carantina și izolarea în acord cu recomandările CCR, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Proiectul va merge în regim de urgență în Parlament, a mai anunțat ministrul Tătaru.

„Proiectul de act normativ a fost adoptat în ședința de Guvern. Este necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Dacă este să facem o evaluare de ieri până azi, deși azi avem 250 de cazuri noi, avem o diferență de număr de pacienți din spitale de 550. Deci avem 550 de pacienți mai puțini internați în spitale.

Acest proiect de lege a fost aprobat în ședința de Guvern, va fi trimis în regim de urgență în Parlament. Sper ca interesul național să nu lase loc de interpretare politică”, a declarat Nelu Tătaru.

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie.

CCR consideră că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Citește și … Trei pacienți cu COVID-19, internați în spitalele clujene, au cerut să fie externați. Medicii nu au avut ce face

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata