Take a fresh look at your lifestyle.

Ei sunt criminalii șoselelor din Cluj! Exemple de viteze amețitoare cu care circulau șoferii prin localitate

0

vitezaPolițiștii rutieri au acționat pentru combaterea excesului de viteză, una din principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie. În cadrul acțiunilor, a fost identificat un şofer care conducea autoturismul, în localitate, cu o viteză de peste 133 km/h.

 În perioada 4 – 8.05.2015, în scopul impunerii unui climat de siguranţă în trafic şi depistării conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, polițiștii au acționat pe principalele drumuri naţionale şi europene din judeţ cu echipamente de de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

În cadrul acțiunilor, au fost depistați șoferi, care conduceau autovehicule, prin localitate, cu viteze de peste 100 km/h. Aceștia au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, dreptul acestora de a conduce pe drumurile publice a fost suspendat pentru 90 de zile.

 Astfel, la data de 6 mai, în jurul orei 10:50, un tânăr de 22 ani, din Dej, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Crângului, din Dej, cu viteza de 120 km/h.

În jurul orei 19:20, polițiștii au depistat un bărbat de 39 de ani, din Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Bunești, cu viteza de 118 km/h.

De asemenea, în jurul orei 20:15, un alt conducător auto a fost depistat depășind viteza legală. Bărbatul de 41 de ani, din Dej, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Nima, cu viteza de 133 km/h.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata