Take a fresh look at your lifestyle.

Experiența și antrenorul, principalele atuuri ale lui CFR Cluj în lupta pentru cel de-al 6-lea titlu

0
Conținut oferit de: Partener extern. 

CFR Cluj este considerată principala favorită la câștigarea celui de-al 6-lea titlu la rând. Formația antrenată de Dan Petrescu a început play-off-ul de pe locul secund, însă este văzută cu prima șansă la câștigarea titlului. În acest moment, CFR Cluj este la două puncte în spatele liderului Farul Constanța și la trei peste FCSB.

Ardelenii se pregătesc de o performanță care nu a mai fost reușită de 25 de ani în România, câștigarea a șase titluri la rând. Ultima formație care a mai obținut o asemenea performanță este Steaua, între 1993 și 1998. Tot șase titluri la rând a câștigat și Chinezul Timișoara, între 1922 și 1927.

Ar fi vorba așadar de o performanță istorică pentru CFR Cluj, însă antrenorul și conducerea au anunțat că acesta este obiectivul ardelenilor din sezonul actual. În acest moment, bookmakerii o văd pe CFR Cluj favorită la câștigarea titlului și îi acordă prima șansă în oferta de pariuri fotbal Romania. Astfel, formația lui Dan Petrescu are cota 2.25 și este ușor peste Farul Constanța, care are cota 2.75. FCSB este ceva mai departe, cu cota 6.00, iar Universitatea Craiova are cota 15.00. Rapid are cota 21.00, în timp ce Sepsi are cota 151.00.

Dan Petrescu, expert în gestionarea luptei pentru titlu

Dan Petrescu are o experiență vastă în fotbalul românesc și a contribuit la toate cele cinci titluri câștigate de CFR Cluj în istoria recentă, chiar dacă nu a încheiat mereu sezonul. Este omul succesului, motiv pentru care CFR Cluj i-a propus deja prelungirea contractului. Recent, patronul Neluțu Varga a anunțat că s-a înțeles cu Petrescu, iar acesta va semna un contract unic în istoria fotbalului românesc, până în 2029.

„Am discutat cu dânsul pentru prelungirea contractului, suntem de acord amândoi și trebuie să punem pe hârtie. Contractul va fi până în 2029. 99% am bătut palma, mai sunt de stabilit micile detalii”, a spus Neluțu Varga, conform SpotMedia.

Petrescu a revenit la CFR Cluj pe 31 august 2021, iar de atunci a disputat 91 de meciuri. În stagiunea actuală, el are 27 de victorii, 12 remize și 12 înfrângeri în toate competițiile. Petrescu are experiența necesară pentru a-i ține pe jucători cu picioarele pe pământ, știe să organizeze excelent jocul și să îi motiveze pe fotbaliști.

Experiența poate face diferența

În plus, CFR Cluj are un lot experimentat, cu jucători care au luptat deja pentru trofee și au în spate experiența anilor precedenți. Jucători precum Mario Camora, Ciprian Deac ori Andrei Burcă știu deja cum să depășească momentele mai dificile ce apar pe durata unui sezon și reușesc să se capaciteze. De asemenea, ardelenii au un portar care a dat multă siguranță în acest sezon, italianul Simone Scuffet, care a devenit unul dintre cei mai buni din tot campionatul.

În ofensivă, marea revelație este kosovarul Ermal Krasniqi, adus de CFR Cluj de la Ballkani cu 200 de mii de euro. Acesta a disputat 10 meciuri pentru CFR Cluj și a marcat deja de 4 ori, reușind să intre în atenția unor echipe din străinătate, inclusiv Lazio Roma. Dan Petrescu a afirmat deja că se teme că îl va pierde pe Krasniqi din vară, în condițiile în care evoluțiile acestuia au fost excelente.

Iar CFR Cluj are și un mijloc puternic, în care se remarcă Nana Boateng, un alt jucător care a impresionat de la transferul la CFR Cluj și a devenit unul dintre cei mai buni închizători din România. Așadar, CFR Cluj are numeroase argumente prin care să spere la câștigarea titlului, chiar dacă lupta nu va fi ușoară, în condițiile în care și Farul a arătat excelent.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata