Take a fresh look at your lifestyle.

Foc continuu pentru pompierii clujeni în primele 24 de ore din 2015! Au intervenit la 19 incendii în mai puțin de 24 de ore – EXEMPLE

0

cabana-incendiuPompierii clujeni au fost foarte solicitați în noaptea de Revelion, dar și astăzi, prima zi din anul 2015. Salvatorii au fost chemați în tot județul Cluj pentru a stinge incendiile izbucnite la case și anexe gospodărești. Nu de fiecare dată au ajuns ușor la focare, aceștia s-au luptat cu drumurile de munte proaste și cu distanțele mari dintre unități și locurile unde trebuiau să ajungă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș, colegii săi au fost nevoiți să ajungă la toate cele 19 solicitări. Din fericire, nicio persoană nu și-a pierdut viața.

Start-ul la intervenții s-a dat de la Gilău, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, pompierii au ajuns la timp și au reușit să lichideze focarul fără prea multe probleme.

Au urmat alte intervenții în sate de lângă Turda, la Beliș, Bălcești, Huedin, Gherla, Mintiu Gherlii, Mociu și Poiana Horea.

Și la Cluj-Napoca a fost un incendiu în noaptea de Revelion. Un corp de mobilier aflat pe balconul unui bloc a luat foc. Incendiul a izbucnit la etajul patru și a afectat atât locuința, cât și izolația blocului de la etajele superioare 5 și 6. Incidentul a avut loc pe strada Mehedinți din cartierul Mănăștur.

La Bălcești o casă s-a făcut aproape scrum. Un incendiu a cuprins acoperișul, holul, pereții și podul, toate din lemn. Locuința a ars mai bine de jumătate.

În zona Turda, în satul Vidolm, o casă a fost mistuită de foc. Oamenii nu au mai putut să salveze nimic din agoniseala de-o viață. Tot ce era în casă a ars. Locatarii au pierdut odată cu locuința și banii, acte de proprietate și aparatura casnică.

În momentul redactării acestei știri, ora 20.30, pompierii clujeni intervin la alte două incendii. Unul este la Poiana Horea, iar celălalt lângă Mociu.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata