Take a fresh look at your lifestyle.

Fondurile de pensii facultative au crescut cu 19% faţă de anul trecut

0
MOBILA

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,81 miliarde de lei, la finalul lunii februarie 2025, în creştere cu 19% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89%)”, se arată în raportul celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Valoarea contribuţiilor virate în luna februarie a fost de 69,6 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 165 lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,83 miliarde de lei, respectiv 66,1%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,46 miliarde de lei (25,2%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 214,75 milioane de lei, respectiv 3,7% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 855.193 de participanţi în luna februarie 2025.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata