Take a fresh look at your lifestyle.

Forțele de ordine clujene au luat cu asalt străzile

0

În acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 24-25 octombrie, sub autoritatea Instituției Prefectului, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Venterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, au continuat acțiunile în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.

În cadrul activităților desfășurate în sistem integrat, 725 de forțe au legitimat și verificat 1.715 persoane. Totodată, au fost verificate peste 260 de societăți comerciale și un număr de 479 de mijloace de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.

Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 a condus la aplicarea unui număr de 437 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 115.600 de lei. Dintre acestea, 425 de sancțiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării normelor de protecție individuală.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

shell indir php shell php shell web shell php shell indir shell bypass php shell Exploit,Web hack Tools https://phpshellscripts.com/ banko maçlar desi porn Bahigo Trbet giriş tipobet giriş https://tr.ugurlucasino.com/casino/oyunlar/ grandpashabet giriş Ümraniye Antika Eşya Alanlar okey oyna cialis 20 mg Viagra Fiyatı 2020 cialis jel viagra fiyat gay sohbet şişli travesti merter escort beşiktaş escort grandpashabet meritroyalbet perabet chat windows 10 pro lisans yetişkin sohbet antika eşya alanlar şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort maltepe escort ankara eskort istanbul evden eve nakliyat istanbul escort istanbul evden eve nakliyat bosch servisi güvenilir bahis siteleri adana escort nişantaşı escort etiler escort ataköy escort buy medicine online