Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Accident pe DN1 E60 din cauza oboselii, doi răniți

0

O autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit, vineri dimineață pentru a acorda primul ajutor a două persoane rănite, ca urmare unui accident rutier produs pe raza localității Negreni, pe DN1 E60. Potrivit primelor informații, șoferul ar fi adormit la volan.

Salvatorii au fost alertați în jurul orei 7:00, iar la locul accidentului au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, o femeie întinsă pe jos, lângă autoturism, și un bărbat ieșit din acesta.

Cele două persoane erau conștiente și au primit asistență medicală de urgență la locul accidentului, după care au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil.

Potrivit polițiștilor de la rutieră, șoferul autoturismului ar fi adormit la volan. Mașina se îndrepta dinspre Cluj-Napoca spre Oradea. Cei doi ocupanți ai autovehiculului erau din Câmpina.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata