Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Accident provocat în Florești de un bătrân. Cauza coliziunii

0

În cursul dimineții de miercuri, o autospecială cu echipamente de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, din punctul de lucru Florești, au fost alertate ca urmare a unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești. Cauza accidentului pare să fie o neacordare de prioritate.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6:10.

La locul accidentului, militarii au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Salvatorii au consultat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, care a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate.

La evaluarea primară acesta prezenta afecțiuni ușoare.
Pompierii au acordat primul ajutor calificat și au asigurat măsuri de siguranță pentru salvatori și persoanele implicate în accident.

CAUZA ACCIDENTULUI

„Un conducător auto de 75 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1 E60, din direcția Cluj-Napoca spre Gilău, ajuns la intersecția cu strada Morii ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca care se deplasa pe sensul opus. În urma evenimentului, bărbatul de 75 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata