Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Bucureştenii se fură între ei, la Cluj! Un bărbat a fost abandonat de şoferul său pe marginea drumului. Hoţul a fugit cu o avere

0

dubaUn bucureştean, administratorul unei firme a fost abandonat de şoferul său pe centura Vâlcele-Apahida. Bărbatul a fugit cu autoturismul, cu o sumă mare de bani, dar şi cu bunuri. Poliţiştii l-au prins pe hoţ la relaxare, la Băile Felix.

Reprezetantul unei firme din Bucureşti, care a venit la Cluj în interes de serviciu, a fost abandonat pe centura Vâlcele Apahida de bărbatul care conducea maşina. Bărbatul lăsat în drum se deplasa cu un autoturism de serviciu, condus de un bucureştean de 58 de ani. Potrivit poliţiştilor clujeni, care au preluat cazul, reprezentantul firmei a coborât pentru câteva minute din maşină pe centura Vâlcele–Apahida, moment în care şoferul a demarat şi s-a făcut nevăzut.

În maşină erau aproximativ 70.000 de lei, cinci motoare electrice, acte de identitate, carduri bancare personale şi ale societăţii şi două telefoane mobile. Poliţiştii au găsit autoturismul care era abandonat pe strada Fabricii din Cluj-Napoca. În interiorul acestuia au fost găsite bunurile reclamate ca sustrase, cu excepţia sumei de 70.000 lei.

Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Cluj l-au depistat pe bărbatul de 58 de ani într-o staţiune turistică din judeţul Bihor. Asupra acestuia au fost găsiţi 65.000 de lei.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 135.000 de lei, acesta fiind recuperat în proporţie de peste 95%.

Bărbatul de 58 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru furt calificat, urmând să fie prezentat în faţa procurorului de supraveghere. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

bani

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata