Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Ca „vântul și ca gândul” spre podium. Claudiu Buluga, cel mai bun atlet junior al anului 2018, a câștigat cea de-a cincea ediție Vlădeasa Winter Trail

0

Cea de-a cincea ediție a competiției Vlădeasa Winter Trail a avut loc în weekendul 23-24 februarie, unde, cei peste 200 de sportivi participanți s-au bucurat de condițiile metorologice favorabile, de tradiționala pălincă oferită alergătorilor în vârful masivului Vlădeasa, de căldura comunității din Rogojel, unii dintre aceștia bucurându-se la final, de recorduri personale. În cadrul ediției 2019, au participat 207 alergători, 16 schiori și 10 copii, la cursa dedicată acestora. Galerie foto, la finalul articolului.

Gabriel Bularda, în vârstă de 19 ani, a terminat cursa de 15  kilometri în 01:19:20.

Gabriel Bularda a cucerit medalia de aur în concursul individual al juniorilor, anul trecut, la Campionatele Europene de alergare montană de la Skopje (Macedonia), după ce în 2017 a bifat aceeași performanță în Slovenia. La începutul acestui an a fost premiat de către Federația Română de Atletism ca fiind cel mai bun atlet junior din 2018.

Cu gândul la europene și mondiale

Mă simt foarte bine. Fac antremenemte specifice și sunt ok. Nu m-am pregătit special pentru concursul acesta, dar pentru mine a fost un antrenament bun. Mă bucur mult pentru timpul scos”, a declarat Gabriel la finalul cursei pe care a alergat-o „ca vântul și ca gândul”, fără să se oprească la punctele de alimentare de pe traseu. Tânărul, originar din Vatra Dornei, a trecut recent la categoria de tineret a C.S.U. Știința București și speră să facă parte din echipele care vor reprezenta atât clubul, cât și România la campionatul european sau de ce nu, chiar la cel mondial. 

Participare internațională

Anul acesta, vestea pălincii, dar și a traseului „de gheață”, au străbătut granițele României, astfel că în premieră, Vlădeasa Winter Trail a atras la linia de start participanți străini din țări precum Suedia, Irlanda și Marea Britanie.

Concurenții au avut de parcurs 15 km cu 950m diferență de nivel. Startul s-a dat din satul Rogojel. Ineditul competiției constă în faptul că primii 7,5 km sunt parcurși în proporție de 98% pe urcare, după care, concurenții vor coborî aceeași rută. Traseul nu este nici pe departe unul ușor: acesta presupune un efort susținut și un echipament adecvat, chiar dacă acest aspect este înțeles diferit de fiecare dintre participanți.

Echipamente..inedite

Anul acesta, doi concurenți, extrem de curajoși, au parcurs întregul traseu în șort, la bustul gol. Este de remarcat faptul că, în ciuda echipamentului sumar, aceștia au reușit să își mențină zâmbetul pe buze și să scoată un timp bun.

Pălincă la 1836 de metri altitudine

Spre deosebire de anul trecut, când cele -19 de grade Celsius au reprezentat o provocare în plus pentru sportivi, anul acesta, vremea a ținut cu sportivii, oferindu-le vânt și temperaturi scăzute doar pe Masivul Vlădeasa. Aici, încă, gradele au putut fi încălzite cu deja tradiționala pălincă.

Vlădeasa Winter Trail se desfășoară pe parcursul a două zile. Prima zi este dedicată competiției de schi de tură și concursului de schi fond pentru copii, iar cea de-a doua zi pentru alergarea montană: copii și adulți. Anul acesta, la proba schide tură au fost participat 16 concurenți, iar la proba dedicată copiilor 10 concurenți.

O experiență complexă

Vlădeasa Winter Trail nu este doar o competiției sportivă, ci o experiență complexă, pentru organizatori, voluntari, participanți, dar și pentru locuitorii din satul Rogojel, sat situat la poalele masivului Vlădeasa. Competiția este o modalitate inedită de a cunoaște oamenii locului, obiectivele turistice din zonă, dar și obiceiuri care, aici la munte, parcă își păstrează altfel savoarea.

Pe lângă promovarea zonei, competiția are și o latură socială. Fiecare ediție Vlădeasa Winter Trail se încheie în mod oficial la Cluj, cu o excursie organizată special pentru copiii din satul Rogojel, excursie care are loc de regulă în timpul Săptămânii Altfel,fiind foarte de apreciată de micuți. 

„Anul acesta am avut patru voluntari din Rogojel, patru tineri de 15 ani, elevi la Huedin sau la Cluj, care și-au dorit să se alăture echipei noastre, să vadă cum se desfășoară lucrurile în culisele unui eveniment și să își aducă fiecare aportul, așa cum știe mai bine. Ne bucură mult acest aspect, pentru că acest lucru înseamnă că ceea ce facem noi aici de cinci ani, contează pentru comunitate. În plus, anul acesta am organizat o proiecție foto – Oamenii de Gheață. De la – 19 la -60 de grade, în cadrul căreia am prezentat, în inima Clujului ce înseamnă Vlădeasa Winter Trail. Participanții au oferit cărți și jucării, care au fost acum donate grădiniței, respectiv școlii din sat ”, a declarat Cozmin Ardelean, organizatorul Vlădeasa Winter Trail.

Am participat la competițiile anterioare, de ski fond și am decis, împreună cu mai mulți colegi să venim ca voluntari. E mult mai greu ca voluntar, decât ca participant. E o experiență frumoasă și cu siguranță acum este doar începutul”, a spus Cosmina Merca, în vârstă de 15 ani, originară din Rogojel.

Pietre pictate, în loc de medalii

Ca la fiecare ediție, copiii de la școala din Rogojel au oferit un program artistic oaspeților prezenți la Căminul Cultural. Din cadrul programului nu au lipsit cântecele, poeziile, dar nici micile scenete amuzante, pregătite special pentru sportivi. În cadrul momentului artistic, copiii au rugat primăvara să vină mai repede și se pare că anul acesta, rugămințile le-au fost ascultate. Mai mult, copiii au fost cei care au pictat pietrele, primite de alergători, la finalul cursei, în locul medaliilor.

Rezultatele concurenților pot fi vizualizate aici.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata