
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cu vârste de 22 și 25 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina persoanei de 25 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, sub forma participației improprii.
10 kilograme de canabis
„Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii mai 2025, persoana de 25 de ani ar fi procurat din Spania aproximativ 10 kilograme de canabis, pe care le-ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional.
În seara de 14 mai 2025, în municipiul Câmpia Turzii, persoana de 22 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi ridicat, de la un punct de livrare al societății de transport, două colete în care s-ar fi aflat ascuns drogul de risc destinat comercializării.
De asemenea, în aceeași zonă, a fost prinsă în flagrant delict și cea de-a doua persoană cercetată în cauză, în timp ce ar fi supravegheat preluarea substanțelor interzise”, se arată într-o informare a B.C.C.O. Cluj.
Citește și … VIDEO – Drogurile ajung la Cluj cu frigiderul
AREST PREVENTIV
La data de 15 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 2 persoane, cu vârste de 22 și 25 de ani.

Joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.
Citește și … VIDEO – Un sac plin cu droguri a ajuns la Cluj. Traficantul, dus în fața judecătorilor

