Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Gospodărie din județul Cluj mistuită de flăcări

0

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, duminică dimineața, pentru a stinge un incendiu care a distrus o casă și a produs pagube însemnate într-o gospodărie din localitatea Sântejude, comuna Țaga.

Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 02:00, iar la misiune au luat parte echipajele de la Punctul de Lucru Gherla. În paralel, forțele au fost suplimentate cu câte o autospecială de la Detașamentul Dej, respectiv Punctul de Lucru Mociu.

Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei, precum și la două anexe, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. În interiorul anexelor erau depozitate numeroase materiale combustibile, alături de lemn și fân, ceea ce a favorizat extinderea incendiului.

Nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, însă din păcate în urma incendiului au murit un cal și 7 găini.

Pe de altă parte, pompierii au reușit să salveze un tractor și alte două anexe. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unui scurtcircuit la un cablu.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata