FOTO – Secțiile Clinice Medicină Internă I și ATI I din Clinica Medicală I a SCJU Cluj au fost reabilitate
Secțiile Clinice Medicină Internă I și ATI I din Clinica Medicală I din Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj au parcurs în acest an un amplu proces de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație.
Reabilitarea celor două facilități medicale importante s-a realizat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană prin PNRR care vizează îmbunătățirea capacității Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj de prevenire și reducere a riscului de infecții asociate actului medical.
Reamenajarea secțiilor a presupus compartimentarea în saloane de 2-3 paturi cu grupuri sanitare proprii, pentru separarea și izolarea pacienților, achiziția și montarea unei Centrale de tratare aer (CTA-ATI) cu automatizare, complet echipată, achiziția și montarea a 5 tablouri IT Medical, înlocuirea paturilor pentru bolnavi, precum și achiziția și montarea a 19 rampe medicale.
Valoarea totală a proiectului este de 35.626.990,42 lei. In cadrul aceluiași proiect se află în diferite stadii de reabilitare alte 5 facilități medicale ale SCJU Cluj, respectiv Secția Clinică ATI I (din Clinica Chirurgie Generală I), Laboratorul de Analize Medicale, Laboratorul de Microbiologie, Blocul Operator și Compartimentul ATI din Clinica de Ortopedie, Blocul Operator și Compartimentul ATI din Clinica Medicală II (obictiv finalizat).