Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Tinere din Cluj și alte județe, drogate prin injectare cu heroină și obligate să se prostitueze

0

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Cluj-Napoca, la locuinţele a două persoane bănuite de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc, acces ilegal la un sistem informatic şi alterare a integrităţii datelor informatice. Cei doi bărbaţi au fost arestaţi pentru 30 de zile. Potrivit portal.just.ro, cei doi bărbați se numesc Sorinel Irinel Cincă și Andrei Codruț Dinu. Ambii, potrivit surselor noastre, sunt din București dar reușiseră să construiască o adevărată rețea de prostituție și trafic de droguri în mai multe orașe din România.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, inculpatul C.S.I. a recrutat mai multe persoane de sex feminin cu scopul de le exploata sexual, prin obligare la practicarea prostituției, le-a adăpostit în apartamente închiriate în regim hotelier pe raza municipiul Cluj-Napoca și a altor orașe din România (printre care Sibiu, Craiova și Oradea) şi le-a înlesnit acestora activitatea de prostituţie, prin gestionarea unor conturi pe site-uri de profil, obținând sume de bani de pe urma practicării prostituției.

De asemenea, s-a reținut faptul că, pentru a constrânge persoanele vătămate să practice prostituția, inculpatul C.S.I. le-a drogat, prin injectarea cu heroină, creându-le astfel o stare de dependență față de această substanță.

În urma cercetărilor efectuate în prezenta cauză, a rezultat faptul că, inculpatul D.A.C. a deţinut şi a vândut droguri de mare risc (Metadonă) inculpatului C.S.I., pe care i le-a expediat acestuia sub formă de pachete prin intermediul firmelor de curierat.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 47 de comprimate de metadonă de 20 de mg., 12 comprimate de metadonă de 5 mg., 16 telefoane mobile, 11 cartele SIM, 2 memory stick-uri, 2 carduri de memorie, acte de identitate ale altor persoane, înscrisuri, un cântar electronic de mare precizie și sume de bani.

Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile a celor doi inculpați”, se arată într-un comunicat de pres[ al DIICOT.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata