Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Torță pe roți, pe Autostrada Transilvania. Cinci oameni în interior

0
MOBILA

Un autoturism a ars ca o torță, joi dimineața, pe Autostrada Transilvania. Cinci oameni au reușit să se salveze în ultimul moment. Incidentul a avut loc în dreptul localității clujene Săvădisla.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 02:00. La fața locului s-a deplasat o autospecială de pompieri de la Gilău.

În momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, mașina ardea generalizat. Șoferul și alți patru pasageri au reușit să se autoevacueze la timp.

Șoferul autoturismului, un tânăr de 29 de ani, din județul Bihor, le-a declarat anchetatorilor că în timp ce conducea a simțit miros puternic de fum. Astfel, a ales să iasă de pe calea de rulare pentru a verifica sursa mirosului.

Imediat după ce ocupanții s-au autoevacuat, autovehiculul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Incendiul a putut fi stins doar de către pompieri.

Cauza probabilă a incendiului pare să fie un scurtcircuit la motor.

Mașina circula pe sensul de mers Turda – Nădășelu. În urma acestui incident, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata