Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – FOTO – Urmărire în trafic, la Cluj-Napoca. Patru mașini de poliție avariate, focuri de armă!

0

Un bărbat cu BMW a fost urmărit în traficul din Cluj-Napoca, duminică după-masă, mai bine de 30 de minute, timp în care reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cei care se ocupă de comunicare, se bucurau de ziua de duminică. Asta în loc să emită un avertisment către populație. Jurnaliștii au făcut solicitări către Andreea Vișan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, dar s-a așternut liniștea și singura informare transmisă de aceasta a fost „eveniment în trafic”. Urmărirea a pornit din Mănăștur, a continuat prin Grigorescu și a ajuns până în Sopor, pe diverse străzi și bulevarde, iar în orice moment alți participanți la trafic erau puși în pericol. Patru mașini de poliție au fost avariate, iar în timpul urmăririi s-au tras mai multe focuri de armă asupra BMW-ului. Știre actualizată în partea de jos, cu poziția mult întârziată a IPJ Cluj.

POVESTEA FUGARULUI CU BMW

Potrivit internauților, bărbatul a ieșit dintr-un bar situat pe strada Bucium din Cluj-Napoca, s-a urcat în autoturism și a început să conducă. Din motive necunoscute la acest moment, după cum spuneam comunicarea IPJ este pe „mute”, mai multe echipaje de poliție s-au alertat între ele și au pornit într-o urmărire nebună prin tot Clujul. În timpul urmăririi, patru autospeciale de poliție au fost avariate serios și au fost executate de către agenți mai multe focuri de armă asupra autovehiculului urmărit.

Pe strada Soporului, din alte motive necunoscute, autoturismul urmărit a ajuns într-un șanț. O anvelopă a BMW-ului s-a desprins de pe jantă și a rămas pe drum. Știrea continuă, mai JOS!

Nu se cunoaște la acest moment motivul pentru care bărbatul a fost urmărit. Potrivit unor surse, unii martori le-ar fi relatat agenților că bărbatul s-a urcat băut la volan. Alte surse precizează că cel de la volanul BMW-ului ar mai avea probleme de ordin penal, fiind cercetat pentru infracțiuni rutiere. În trecut, spun sursele noastre, același bărbat ar fi fost împușcat în picior de către agenții de la rutieră.

În ciuda pericolului uriaș la care s-au expus, agenții implicați în urmărire au reușit să-l oprească pe fugar în condiții de siguranță. Nu sunt informații la acest moment că ar fi persoane rănite în urma acestui incident.

Bărbatul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca pentru recoltare de probe biologice de sânge.

Citește și …
Primele măsuri în cazul bărbatului cu BMW. Poliția a fost în alertă duminică

Citește și …
VIDEO – Momentul în care fugarul cu BMW a fost prins. În goana lui a lovit autospeciale de poliție și mașini civile. Martor: „Ca în America…”

ACTUALIZARE -1- INFORMARE SCRISĂ IPJ CLUJ

„Conform primelor informatii, la data de 26 ianuarie a.c., in jurul orei 15, politistii din cadrul Politiei municipiului Cluj Napoca au fost sesizati despre faptul ca, pe raza Cartierului Buna Ziua, din Cluj-Napoca, un participant la trafic conduce haotic. Au fost anuntate toate echipajele de pe raza Municipiului Cluj-Napoca, respectivul conducator auto fiind ulterior oprit de catre politisti. Conducatorul auto este un tanar, in varsta de 29 de ani, din comuna Apahida, judetul Cluj. Cel in cauza nu a oprit la semnalele regulamentare ale politistilor, avariind doua autospeciale ale Politiei dispuse in vederea unui blocaj in trafic al respectivului autoturism si alte doua autovehicule civile. S-a facut uz de arma de catre un politist aflat in misiune in plan vertical si asupra autovehiculului urmarit, iar pe strada Soporului, autovehiculul condus de tanarul de 29 de ani a derapat, iesind de pe partea carosabila. Cel in cauza a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand o concentratie de peste 0.40 mg/l alcool in aerul pur expirat. La momentul opririi, barbatul se afla singur in masina. In urma verificarilor efectuate de catre politisti s-a stabilit faptul ca acesta nu detine permis de conducere. Nu s-au inregistrat victime omenesti”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata