Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO/VIDEO – Două persoane încarcerate în urma unui accident produs lângă Dej

0

Pompierii dejeni au intervenit în această dimineață pentru a descarcera două persoane rămase blocate într-un autoturism și pentru a le acorda asistență medicală de urgență.

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 8:00, ca urmare a ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism, pe raza localității Urișor.

A fost necesară utilizarea echipamentelor pentru descarcerare pentru a scoate două persoane din autoturismul avariat, care au fost predate echipajelor medicale. Acestea erau în stare de conștiență și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Într-o informare scrisă, reprezentanții IPJ Cluj explică cum s-a produs accidentul.

„În jurul orei 08.00 – Accident rutier în Loc. Urisor, – autoaccidentare- Posibilă cauză: neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Conducătorul auto ar fi pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabila și a intrat într-un cap de pod, din primele informații două persoane încarcerate. Se circulă pe un singur sens alternativ”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

shell indir php shell php shell web shell php shell indir shell bypass php shell Exploit,Web hack Tools https://phpshellscripts.com/ banko maçlar desi porn https://tr.ugurlucasino.com/casino/oyunlar/ grandpashabet giriş Ümraniye Antika Eşya Alanlar okey oyna cialis 20 mg Viagra Fiyatı 2020 cialis jel viagra fiyat gay sohbet şişli travesti merter escort beşiktaş escort grandpashabet meritroyalbet perabet chat windows 10 pro lisans yetişkin sohbet antika eşya alanlar şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort maltepe escort ankara eskort istanbul evden eve nakliyat istanbul escort web tasarım bosch servisi güvenilir bahis siteleri adana escort nişantaşı escort etiler escort ataköy escort buy medicine online