Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO/VIDEO – EXPLOZIE urmată de incendiu la club Colectiv din București. Filmul tragediei în care zeci de persoane au murit și peste 180 au fost rănite

0

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (2)Preluare Realitatea.net. Un incendiu a avut loc, vineri noapte, în clubul Colectiv situat în complexul Fabrica Pionierul, sectorul 4 din Capitală. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a confirmat că numărul persoanelor decedate a ajuns la 27, iar cel al răniților la 184. Numerele de telefon la care pot suna cei care doresc să afle informații despre victime sunt 021.206.92.91, 021.313.06.05 si 021.312.25.47. Ministerul Sănătății a făcut apel pentru donarea de sânge. Potrivit lui Raed Arafat, donarea de sânge nu se face la spitale ci la Institutul de Transfuzii şi Hematologie. Potrivit MAI, la acest moment, 146 de persoane au fost rămas internate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu. Parchetul a deschis un dosar de urmărire penală pentru faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. La fața locului se află procurori, polițiști criminaliști care ridică probe și stau de vorbă cu martorii.

Citește și …

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, noi date despre cercetarea penală de la club Colectiv

 

ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!

UPDATE – 11.55. Trei zile de doliul național, după tragedia din club Colectiv.

arsi-decedati-cluj-colectiv (1) arsi-decedati-cluj-colectiv (2) arsi-decedati-cluj-colectiv (3)

UPDATE: Raed Araft a declarat, dupa sedința Comitetului de Urgenta de la Guvern, că dintre cei 27 de morți din urma incendiului din clubul Colectiv, 17 sunt neidentificați pana la aceasta ora, iar dintre răniți, doar 5 sunt neidentificați. Arafat a mai spus că este posibil să mai survină decese. Nicolae Bănicioiu, ministerul Sănătății, a sustinut că situatia actuala a ranitilor este stabilizată după incendiul de aseară. Acesta a facut un apel catre cei care vor sa doneze sange, sa mearga la centrele de transfuzii, ordonat, pe parcursul urmatoarelor zile.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (3)

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis i-a convocat pe ministrul Gabriel Oprea și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat la Palatul Cotroceni.

UPDATE: Patronii şi administratorul clubului în care s-a petrecut tragedia au fost audiați în această dimineaţă de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Capitalei. Ancheta în cazul incendiului de la Club Colectiv a fost preluată de Parchetul General. Imaginile de pe camerele se supraveghere au fost, de asemenea, preluate de Parchet.
UPDATE: 10 victime sunt în stare gravă la Spitalul Universitar.

UPDATE: Numărul persoanelor rănite s-a ridicat la 184, însă doar 146 dintre acestea au rămas internate în spitale.

UPDATE: Primul-ministru Victor Ponta a convocat ședință de Guvern, astăzi 31 octombrie 2015, pentru declararea doliului național timp de 3 zile, anunță un comunicat al Guvernului.

UPDATE: „Cauzele nu le putem comunica. La acest moment suntem într-o fază incipientă. Urmează să se deruleze procedurile de identificare a victimelor la sediul IML. Se vor face cercetări la faţa locului, urmează audierea administratorului localului. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a deschis dosar penal”, a spus procurorul de caz, Rareş Stan.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (1)

UPDATE: „Au fost aduse de la Fundeni ventilatoarele. Mai avem o rezervă de la Spitalul Matei Balș. Încercăm să echilibrăm între spitale pacienții care sunt excedentari, într-un spital, să îi ducem în alt spital unde ne-au oferit locul. Mai durează vreo oră, două și totul e stabilizat. Până dimineață o să avem o cifră, câți au rămas internați în spitale și câți au plecat acasă. A fost o mobilizare aici similară cu cea de la Floreasca și Bagdasar. Mulți au venit fara sa fie chemati”, a declarat Raed Arafat.

UPDATE: „La Spitalul Universitar sunt 25 de pacieți internați. Au fost aduși cu ambulanța, înafară de cei veniți cu mijloace proprii. În total, au fost aduși 50. Un pacient a decedat și alți nouă se află în stare gravă. Nu a fost nevoie de niciun sprijin din punctul de vedere al sângelui. Am avut toate resursele ca să susținem aceste urgențe. Mâine, din momentul ăsta, o luăm de la capăt cu alte urgențe și toată capacitatea de ventilație e plină. Avem cinci aparate de ventilație disponibile în momentul ăsta. Diagosticul unei arsuri nu e bătut în cuie, poate suferi modificări. De mâine dimineață, de la ora 8, punctul de donare va fi deschis, dar nu avem, în momentul ăsta, nevoie de sânge”, a declarat un medic de la Spitalul Universitar.

UPDATE: „Au apărut deja informații eronate despre intervenția de urgență la fața locului. Facem precizarea ca apelul de urgenta a fost primit la 22.36, iar la 22.43 au ajuns la fata locului primele echipaje de prim ajutor, de descarcerare, autospeciale de stingere, masini dotate cu scari si salvatori. Imediat după aceea, la fata locului au pornit si alte echipaje”, se precizează într-un mesaj al Departamentului pentru Situații de Urgență.

UPDATE: Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, „în această fază nu este nevoie de sânge, pentru că spitalele au rezerve pentru a gestiona situația. În schimb, de mâine dimineață, de la ora 8, toți cei care vor să doneze sânge pot merge la Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, Strada Doctor Constantin Caracaș 2 (lângă Piața Victoriei)”.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (4)

Declaraţiile martorului care a sunat la 112! Cum a luat foc Clubul Colectiv
UPDATE: „În acest moment, numărul persoanelor din spitale a scăzut. Sunt 155 de persoane în spitale, dar o parte vor mai pleca acasă. Una din probleme a fost cea a ventilatoarelor, pentru că sunt mulţi pacienţi intubaţi, dar această problemă s-a rezolvat. La Spitalul Floreasca sunt 14 pacienţi intubaţi în stare critică. Dintre pacienţii critici, este posibil ca în următoarele zile să apară decese. Donarea de sânge nu se face la spitale. Mâine, de la ora 8.00, la Institutul de transfuzii şi hematologie. Dar, în faza asta, colegii mei din spitale au transmis că nu e nevoie de sânge. Reacţia a fost extraordinară: am avut medici care au venit de acasă fără să fie chemaţi, medici care au venit din spitale care nu sunt spitale de urgenţă”, a declarat Raed Arafat la Realitatea TV.

UPDATE: La Centrul de Transfuzie Sangvina sunt cel putin 30 de persoane care au venit sa doneze sange pentru victime, potrivit RFI.ro.

UPDATE: „La acest moment s-a finalizat intervenția forțelor Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea persoanelor surprinse de incendiului din zona centrală a Capitalei. Zona este securizată de forțele Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea permite procurorilor și echipelor de criminaliști să efectueze cercetarea la fața locului. Până la finalizarea tuturor procedurilor în astfel de situații, continuăm să sprijinim Ministerul Sănătății în gestionarea acestei crize.

Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la mai multe spitale din București. Precizăm că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43. La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizată întreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență care funcționează 24 de ore din 24.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (8)

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat că a solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru utilizarea Spitalului Militar Central dacă situația o impune. Ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea împreună cu secretarul de stat Raed Arafat au fost deja la Spitalul de Urgență Floreasca, la Spitalul Municipal și la Spitalul de Arși, unde au fost internate 93 de persoane rănite, pentru a se asigura că există capacitatea de intervenție necesară în astfel de situații de criză.

Vicepremierul a convocat la sediul Guvernului României, sâmbătă, 31 octombrie a.c., la ora 7.00, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, unde sunt reprezentate toate ministerele și autorități centrale cu competențe în astfel de situații.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu”, se precizează într-un comunicat al MAI.

UPDATE: Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că la Spitalul de Arși au fost aduse cinci ventilatoare:

„Au fost asigurate și la celelalte spitale deja și la Spitalul Universitar București (…) de la Spitalul Colțea și domnul profesor Cercel au fost redistribuite”.

Întrebat dacă cei care vor avea nevoie de operație în străinătate, vor avea serviciile asigurate de stat, Bănicioiu a răspuns că „se asigură toate măsurile”.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (9)

Întrebat dacă răniții ajunși la Spitalul Floreasca vor fi redirecționați la Elias, Bănicioiu a răspuns că doar cei care au răni ușoare.

UPDATE: 26 de răniți au ajuns la Spitalul de Arși. Sunt o parte din cei care au suferit cele mai grave arsuri, cărora li se fac proceduri specifice în aceste momente, pentru recuperarea lor. O mare din parte din ei sunt într-o stare foarte gravă, a transmis corespondetul Realitatea TV, Raul Giuglea.

Clubul Colectiv, autorizat să funcţioneze din ianuarie. Ultimul control a fost pe 21 octombrie.

UPDATE: Sunt zeci de persoane, foarte mulți părinți care au venit la Spitalul Universitar din Capitală. Sunt zeci de tineri care au ajuns aici cu răni grave. Au ajuns și patru aparate de ventilație mecanică de care aveau nevoie medicii pentru a putea să îi mențină în viață pe răniți. Urmează ca acestea să ajute la menținerea în viață a răniților. Parte din ei sunt în stare foarte gravă. Este nevoie de sânge, potrivit medicilor, pentru că vor fi foarte multe transfuzii și vor avea nevoie de grefe de piele mulți dintre tineri. Unii au arsuri chiar pe 100% din suprafața corpulu. În unele cazuri, șansele de supraviețuire sunt minime. Doar la Spitalul Elias ar mai fi locuri disponibile. La Spitalul Floreasca nu mai sunt locuri disponibile, nici la Spitalul Universtar. Urmează să vină și ministrul Sănătății aici, a transmis corespondentul Realitatea TV, Radu Țuțulan.

UPDATE: Toate victimele au fost transportate la spitale. În momentul de faţă, ancheta este la început. Se fac verificări pentru a se stabili dacă aveau toate avizele de la pompieri, dacă au respectat reglementările şi legile. Cercetările sunt în plină desfăşurare. Potrivit surselor, organizatorii nu avea avizele necesare pentru organizarea focului de artificii, iar martorii au spus că din acest motiv s-a produs incendiul. Martorii spun că atunci când au încercat să iasă şi au deschis uşile, din cauza aerului de afară, flăcările s-au aprins şi mai mult. Intrarea în club se făcea printr-un gang comun cu al altor cluburi din zonă. Așteptăm să vedem la ce concluzii vor ajunge anchetatorii, în acest caz. Mulți dintre martorii care au dat declarații vorbeau de o singură ieșire. Așteptăm să vedem concluzia anchetatorilor. Parchetul a deschis un dosar de urmărire penală pentru faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, a transmis corespondentul Realitatea TV, Raluca Măndoiu.

DSU: Trei numere de urgență pentru familiile celor aflați în Clubul Colectiv din Capitală.

UPDATE: Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, alte doua numere de telefon sunt valabile pentru a afla informatii despre tragedia de la clubul Colectiv: 021.313.0605 si 021.312.25.47.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (5)

UPDATE: Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgență a fost convocat mâine dimineață. Toți miniștrii au fost convocați mâine, la 7 dimineața.

UPDATE: „Au fost vehiculate unele persoane de care nu știu dacă au fost sau nu aici. Îmi este teamă. Am venit aici să aflu mai multe lucruri”, a declarat o tânără ajunsă la locul tragediei.

UPDATE: Potrivit unui apropiat al unei victime, organizatorii evenimentului au avut dispozitive de artificii, care au fost prost montate. „Erau îndreptate spre perete, flacăra a fost puternică, iar o scânteie a aprins buretele izolant, apoi s-a extins la tavan”, a spus acesta.

UPDATE: În ultimele 15-20 de minute au continuat să vină oameni răniți, au sosit și cu taxiuri. Probabil că nu mai sunt ambulanțe. Se aflau într-o stare mai bună decât cei care au fost aduși de către paramedici cu ambulanțele. Persoanele aveau răni la mâini, arsuri dacă e să ne luăm după bandajele pe care le aveau. La Spitalul Universitar din Capitală sosește și Raed Arafat însoțit de Gabriel Oprea. Din informațiile noastre de la medici, au nevoie de aparate de ventilație. Nu mai sunt foarte multe locuri disponibile. O parte din răniți sunt în stare gravă. Medicii nu pot spune dacă vor fi salvați sau nu. Se fac toate eforturile posibile. Sunt și foarte multe rude la Spitalul Universitar din Captală, a transmis corespondentul Realitatea TV, Radu Țuțulan.

UPDATE: „Patru victime se află deocamdată la Elias, dar vor mai fi redirecţionate de la Spitalul Floreasca. Dintre cele 4 persoane, 3 sunt în stare gravă, au arsuri de gradul 2 şi 3 pe suprafeţe intinse. Ele se alfă la Terapie Intensivă. Persoanele care are arsuri pe suprafeţe mare reprezintă risc crescut de complicaţii ulterioare. Nu pot să vorbesc despre şansele de supravieţuire până nu avem toate informaţiile şi vedem evoluţia lor ulterioară. A patra persoană, un bărbat, are arsuri mai reduse. Spitalul nostru nu are nevoie de sânge, dar donaţii se pot face la Institutul de Hematologie”, a declarat Diana Dobrin, şefa UPU Spitalul Elias.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (7)

UPDATE: „În acest moment, din păcate, situaţia este aşa cum a comunicat domnul Arafat. Sunt din ce în ce mai multe victime, unele sunt redistribuite la spitalele de urgenţă care au posibilitatea să tratetze pacienţii cu arsuri grave. Din păcate, numărul victimelor este foarte mare şi gravitatea arsurilor este pe măsură. O să asigurăm ventilatoare pentru toate victimele. Se mobilizează toată lumea. Au fost chemaţi medici suplimentari – tot ce înseamnă partea de chirurgie şi chirurgie plastică, iar ventilatoarele de la spitalele care nu aveau pacienţi au fost redirecţionate către cele de urgenţă din prima linie”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

UPDATE: La toate spitalele de urgență au fost transportate victimele. Medicii sunt depășiți de situație. Au fost chemați de acasă toți medicii disponibili, toate asistentele. Trebuie să facem apel către populație să fie făcute donații de sânge. S-a declarat stare de urgență în majoritatea spitalelor din Capitală și la Spitalul Universitar a fost chemat întreg personalul medical și s-au făcut solicitări de la alte spitale pentru aparatură medicală, ventilatoare. Nu mai este loc nici la Spitalul Universitar, nici la Spitalul Floreasca. Se caută soluții, a transmis corespondentul Realitatea TV, Radu Țuțulan.

Acesta este numărul de telefon unde pot suna rudele victimelor din club

UPDATE: Raed Arafat a dat publicității un număr de informare: 021. 206.9291 – la acest număr se va putea suna pentru a afla informații sau pentru a afla dacă o persoană nu a ajuns și a fost la locul tragediei. Cei mai mulți dintre tineri nu aveau acte la ei.

UPDATE: „Situaţia este destul de gravă, se fac toate eforturile pentru a se putea salva ce se poate salva. Victimele sunt transportate spre spitalele de urgenţă. Au fost adus medici de acasă, au fost redistribuite ventilatoare de la alte spitale. Pentru cei care au avut copii în club sau cunoscuţi: numărul pentru informaţii 021.206.92.91. Cei mai mulţi răniţi se află la Spitalul de Urgenţă Floreasca (50), la Spitalul de Arşi (27) şi Spitalul Elias (4). Răniţi se află şi la celelalte spitale. Mulţi răniţi au fost duşi la spital cu maşini personale, unii au mers cu taxiul, simţindu-se rău”, a spus Raed Arafat.

UPDATE: Potrivit lui Gabriel Oprea, 26 de persoane au decedat. Acesta a precizat că a luat legătura cu președintele Klaus Iohannis.

UPDATE: Potrivit lui Raed Arafat, 25 de persoane se află în stare gravă la Spitalul Municipal.

UPDATE: Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a ajuns la fața locului.

Klaus Iohannis, mesaj după tragedia din Club Colectiv: „Sunt cutremurat și profund îndurerat”.

UPDATE: Potrivit Mediafax, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.

UPDATE: Gabriel Oprea a declarat că a fost deschisă o anchetă.

UPDATE: Procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei sunt la fața locului.

UPDATE: „Este cod roşu. Situaţia este destul de gravă, se fac toate eforturile pentru a se putea salva ce se poate salva. Victimele sunt transportate spre spitalele de urgenţă. Au fost aduși medici de acasă, au fost redistribuite ventilatoare de la alte spitale”, a spus ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

UPDATE: Potrivit unor martori, a explodat una dintre artificii, a ars schela care susținea materia pirotehnică, a căzut schela peste persoanele care se aflau în interiorul clubului. Evacuarea a fost dificilă. Vorbim de o ușă mică, evacuarea este foarte greoaie, a transmis corespondentul Realitatea TV, Raul Giuglea.

UPDATE: „S-au transporat la spitale 88 de persoane cu SMURB şi ambulanţe. Având în vedere numărul mare, în urma discuţiilor cu ministrul Băniciou, victimele au fost transportate la toate spitalele de urgenţă din Bucureşti. O parte din echipamentul pentru Spitalul de Arşi a fost relocat de la Fundeni. În interior, evacuarea este finalizată. E o tragedie foarte mare, nu ştiu să mai fi fost aşa ceva de la maternitatea Giuleşti”, a spus Raed Arafat.

UPDATE: 11 mașini de pompieri și 28 mașini SMURD se află la fața locului.

UPDATE: Gabriel Oprea a ajuns la fața locului. Potrivit ministrului de Interne, sunt 25 de morți.

UPDATE: Victimele au suferit arsuri grave. Există martori care susțin că tavanul clubului s-ar fi prăbușit peste ei. Multe dintre victime au suferit răni grave când au încercat să iasă din club. Se fac resuscitări chiar pe trotuarul din fața clubului. Persoanele grav rănite au fost transportate la spital, a transmis corespondentul Realitatea TV, Raluca Măndoiu.

UPDATE: Din primele informaţii, ar fi circa 88 de persoane rănite, a transmis corespondentul Realitatea TV, Raul Giuglea.

UPDATE: Potrivit unor surse Realitatea TV, clubul nu avea autorizaţie de la pompieri.

Evenimentul din clubul Colectiv avea efecte pirotehnice
UPDATE: „Cei care încearcă să intervină şi să calmeze sunt angajaţii Ministerului de Interne. Este o mobilizare foarte bună din partea MAI, Ambulanţă şi SMURD. 20-30 de ambulanţe au fost la faţa locului, mai multe maşini de pompieri. Circulaţia rutieră pe Cheiul Dâmboviţei este oprită complet. Poliţia a blocat traficul în zonă pentru a permite ambulanţelor şi pompierilor să treacă”, a declarat corespondetul Realitatea TV, Marius Dobrescu.

Prima mărturie, pe Facebook, din infernul din clubul Colectiv: „Rugați-vă…”

UPDATE: Până în acest moment, sunt 18 morți, potrivit secretarului de stat în MAI, Raed Arafat. În interiorul clădirii încă se află victime.

UPDATE: „Sunt morţi, din toate informaţiile pe care le avem. Unii au fost scoşi pe braţe de oameni înainte de a veni SMURD-ul şi Poliţia. A fost o explozie care a generat un incendiu. Martorii vorbesc de morţi care se află încă în interiorul clubului. Sunt peste 10 morţi şi zeci de răniţi. Încă nu au fost scoase toate persoanele din afara clubului. Sunt aici peste 30 de ambulanţe, SMURD, Poliţie, jandarmi, pompieri. Pompierii sunt primii care au ajuns acolo”, a declarat Rareș Bogdan, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV.

Potrivit ISU, echipaje de la toate serviciile de interventie se afla la locul tragediei. La fața locului a sosit și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Ministrul Gabriel Oprea se îndreaptă spre locul tragediei. Martorii spun că explozia a fost provocata de focurile de artificii. Incendiul s-a produs în apropiere de Maternitatea Bucur.

300 de oameni se aflau în club, în momentul exploziei. În Club Colectiv avea loc, în această seară, un concert de lansare a celui mai recent album al formaţiei Goodbye to Gravity, „Mantras of War”.

explozie-urmata-de-incendiu-club-colectiv-bucuresti (6)

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata