Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO/VIDEO – Incendii puternice, joi seara, în Câmpenești și Florești

0

O casă de vacanță din Câmpenești, comuna Apahida, a fost distrusă de foc, joi seara. Pompierii s-au luptat cu flăcările pentru a salva ceva din construcție. Și în Florești a fost alertă, pe strada Avram Iancu, după ce un atelier auto și un imobil au luat foc, iar flăcările s-au extins și în vecini.

În Câmpenești, casa de vacanță a fost distrusă în mare parte, spun pompierii. Aceștia arată că incendiul a izbucnit de la un horn neprotejat.

„Cauza probabilă este un coș de fum metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Au ars elemente de construcție din lemn, pereți, pardoseală din interiorul imobilului, dar și instalație electrică și haine. Totodată, aproximativ 150 de mp de acoperiș a ars”, spune Ciprian Cornea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Tot joi seara, în Florești, un incendiu izbucnit la un atelier auto și la un imobil le-a dat mari bătăi de cap pompierilor. Focul a apucat să se extindă și la un imobil din apropiere, astfel că salvatorii s-au ocupat în primul rând de limitarea extinderii focarului. Acoperișul atelierului auto și o parte din cel al casei au ars în totalitate.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata