Take a fresh look at your lifestyle.

„Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare din Cluj-Napoca”: Care este strada cu cele mai valoroase investiții din Cluj-Napoca

0

A fost lansată cea de a șaptea ediție a „Ghidului Tranzacțiilor Imobiliare din Cluj-Napoca” – un proiect unic în România care oferă o oglindă fidelă a realității tranzacțiilor pe una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din țară.

Ediția a 7-a a Ghidului Tranzacțiilor Imobiliare, realizat de către compania Veridio, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca este bazată pe informațiile colectate de Primărie din contractele imobiliare de vânzare-cumpărare în anul 2019.

„Pe măsură ce numărul edițiilor crește, Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare din Cluj-Napoca devine un instrument din ce în ce mai relevant pentru piața de real-estate, devenind în mod cert un proiect de referință pentru România. Transparența, comunicarea și punerea la dispoziția cetățenilor a datelor analizate sunt elemente care fac ca Ghidul Tranzacțiilor Imobiliare să fie un instrument extrem de util pentru clujeni și pentru cei care aleg orașul nostru ca destinație a investițiilor”, a declarat primarul Emil Boc.

„Momentul în care am finalizat această analiză plină de informații ce merită luate în considerare se suprapune cu criza medicală generată de pandemia COVID 19, care a bulversat atât afacerile cât și viețile noastre. În acest context și percepția asupra cifrelor din acest ghid va trebui menținută la datele de referință ale acestuia respectiv sfârșitul anului 2019. Pentru începutul anului 2020 s-a consemnat în primul trimestru o creștere a volumului tranzacțiilor imobiliare peste nivelul similar al anului 2019. Întregul an 2020 și efectele pandemiei asupra pieței imobiliare le vom consemna însă în ediția din anul viitor a ghidului”, a explicat Adrian Vascu, Senior Partner Veridio.

Conform Ghidului, piața imobiliară din Cluj-Napoca a cunoscut și în anul 2019 o activitate intensă, cu tranzacții imobiliare de aproape 680 mil. EUR, în creștere cu 6% față de anul precedent. Prețul mediu pe metru pătrat al apartamentelor în 2019 a fost de 1.362 euro/mp, în creștere cu peste 5,5% față de anul 2018, Cluj-Napoca rămânând orașul din România cu piața imobiliară cea mai efervescentă după criza imobiliară care a debutat acum 11 ani. Interesul crescut pentru acest pol de dezvoltare al țării provine într-o proporție semnificativă din județele apropiate, precum Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sălaj, Mureș și Satu Mare, astfel că peste 28% din cumpărătorii din anul 2019 vin din alte județe ale țării, iar doar sub 2% provin de peste granițe.

Câteva cifre-cheie:

– Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare în anul 2019 a fost de aproape 679 mil. EUR, mai mult decât dublă comparativ cu anul 2014, respectiv 284 mil. EUR.

– În anul 2019 valoarea totală a tranzacțiilor a crescut cu 6% față de anul precedent, respectiv cu 14% față de anul 2017.

– Ponderea cea mai semnificativă din totalul de 642 mil. EUR au reprezentat-o apartamentele, cu 61% din total.

– Prețul mediu pe metru pătrat al apartamentelor tranzacționate în anul 2019 a fost de 1.362 EUR/mp, cu 6% mai mare față prețul mediu pe metru pătrat de 1.287 EUR/mp înregistrat în anul 2018.

– 70% dintre cumpărători provin din județul Cluj, pe când puțin peste 28% vin din alte județe ale țării, iar sub 2% provin de peste granițe.

Știați că…

– Strada Al. Vaida Voevod este strada cu cele mai valoroase tranzacții(~45 mil. EUR), iar strada Soporului a înregistrat cele mai numeroase tranzacții (550 tranzacții).

– Cartierul cu cele mai puține tranzacții este cartierul Făget iar cel cu cele mai puțin valoroase tranzacții este cartierul Plopilor.

– Cele mai multe tranzacții (967) s-au înregistrat în luna septembrie, iar cea mai mare valoare lunară a tranzacțiilor s-a înregistrat în luna octombrie, aprox. 78,8 mil. EUR.

– Cel mai frecvent au fost tranzacționate parcele de teren cu suprafețe mai mari de 1.000 mp.

– Cel mai des au fost tranzacționate apartamente cu suprafețe utile cuprinse între 35 și 55 mp.

– Cea mai scumpă casă tranzacționată este localizată în Zorilor, în zona străzii Eugen Ionesco, tranzacția fiind încheiată la 1,15 mil. EUR.

– Cel mai scump teren a fost tranzacționat în cartierul Sopor la 1 mil. EUR.

– Mănăștur a fost cartierul cu cele mai multe tranzacții (997 tranzacții), iar Centru este zona cu cele mai valoroase tranzacții (~88,3 mil. EUR).

– Cea mai valoroasă tranzacție a fost realizată de către o persoană juridică și include o clădire de tip comercial în valoare de peste 12,5 mil. EUR amplasată în zona străzii Al. Vaida Voevod.

– Achizițiile persoanelor juridice reprezintă 21,8% din valoarea tranzacțiilor.

– Top 10 cele mai valoroase tranzacții PJ însumează peste 28% din cele aprox. 148,1 mil. EUR tranzacționate de PJ în 2019.

– Aproximativ 70% din volumul tranzacțiilor realizate au avut un cumpărător local (jud. Cluj).

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata