Caz şocant în cartierul Dâmbul Rotund, pe strada Doinei, din Cluj-Napoca. Două persoane au fost omorâte cu sânge rece. O femeie şi concubinul acesteia au fost ucişi de un bărbat gelos. Criminalul este în stare critică.
Potrivit primelor informaţii, se pare că un scandal a izbucnit pe fondul consumului de alcool între trei persoane. Acestea locuiau cu chirie într-o casă în Dâmbul Rotund, iar în urma altercaţiei două dintre ele au fost ucise, cel mai probabil, de către a treia persoană, care s-ar fi ales la rândul ei cu răni grave, iar acum se află la spital.
Conform unor surse citynews.ro, motivul crimei ar fi fost, în cele din urmă, gelozia. Autorul acesteia era iubitul femeii, însă aseară el ar fi văzut-o cu un alt bărbat în cameră şi, ca să fie sigur că prietena lui chiar îl înşeală, i-a pândit toată noaptea în faţa casei. În această dimineaţă, când cei doi amanţi ar fi ieşit din curte, bărbatul a sărit asupra lor şi le-a aplicat câte 20 de lovituri de cuţit la fiecare, omorându-i pe loc.
Agresorul a încercat apoi să se sinucidă, însă a fost descoperit la timp de către medici şi dus la spital unde se află sub supraveghere.
Citeşte şi … Detalii HALUCINANTE ies la iveală după DUBLA CRIMĂ de la Cluj-Napoca