
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit, joi seara, pentru a stinge un incendiu care se manifesta la acoperișul unei case din localitatea Dezmir, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
Au acționat la fața locului trei autospeciale și autoscara, respectiv un echipaj SMURD. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.
O femeie de aproximativ 55 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de către paramedicii SMURD. În paralel, pompierii au lichidat incendiul.
Incendiul din Dezmir a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic produs la un horn.