Take a fresh look at your lifestyle.

Lemnarii din două comune clujene, puricați de polițiști

0
MOBILA

În perioada 4-7 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică-Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu cei din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

În cadrul activităților, au fost efectuate controale în fondul forestier, precum și la unități de depozitare, prelucrare, sortare și comercializare a materialului lemnos în comunele Mărgău și Valea Ierii.

În urma verificărilor, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, valoarea totală a amenzilor fiind de 50.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată faptic cantitatea de 47,35 m³ de material lemnos, constând în cherestea și lemn rotund de rășinoase, cu o valoare estimată la aproximativ 13.000 de lei.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata