Take a fresh look at your lifestyle.

Lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 105T Cluj-Napoca – Popești

0

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 105T Cluj-Napoca – Popești.

Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, și vizează un sector de drum în lungime de peste 12 kilometri, mai exact între kilometrul 2+130 și kilometrul 14+447.

Astfel, sunt prevăzute lucrări constând în întreținerea părții carosabile prin frezarea zonelor deteriorate, plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice și colmatarea rosturilor, asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor și decolmatarea camerelor de cădere, aducerea la profil a acostamentelor, curățarea acostamentelor în zonele prevăzute cu parapete metalice, completarea de acostamente și refacerea terasamentelor deteriorate, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, înlocuirea de podețe tubulare și refacerea de timpane de podețe, precum și așternerea de covor asfaltic pe un sector de drum în lungime de 300 de metri unde carosabilul este constituit din dale de beton.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata