Take a fresh look at your lifestyle.

MAE, atenționare de călătorie pentru Marea Britanie

0

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Marea Britanie, unde sunt anunțate greve ale angajaților Wizz Air.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii că, în perioada următoare, respectiv în zilele de 30 august, 6 și 13 septembrie 2023, sunt planificate greve ale operatorilor la sol ai companiei Wizz Air din aeroportul Luton/Londra.

Persoanele care urmează să călătorească din/în aeroportul Luton în aceste intervale pot întâmpina perturbări ale serviciilor din aeroport și întârzieri ale zborurilor.

Astfel, autoritățile le recomandă cetățenilor români să ia legătura cu operatorii companiei de transport pentru a obține informații în timp real.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Londra: +447738716335.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata