Take a fresh look at your lifestyle.

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, salută rezultatul referendumului din Scoţia

0

referend-scotiaMinisterul Afacerilor Externe salută rezultatul referendumului pe tema independenţei Scoţiei, organizat şi desfăşurat cu acordul autorităţilor de la Londra.

Conform primelor exit poll-uri, prezentate de The Guardian, 53% dintre scoţieni au votat pentru menţinerea Scoţiei în marea Britanie şi 47 % pentru indepenedenţă.

Referitor la semnificaţiile acestui rezultat, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a declarat: „Marea Britanie, cu Scoţia ca parte integrantă, reprezintă un partener strategic al României la nivel bilateral, precum şi la nivelul UE şi NATO. Rezultatul referendumului a reconfirmat atât unitatea şi forţa Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cât şi apartenenţa Scoţiei la acesta. Astfel, ne bucurăm că Marea Britanie continuă să fie acelaşi partener și aliat puternic pentru România la nivel european şi internaţional.

În condiţiile provocărilor de securitate şi economice ale lumii actuale este necesar, mai mult decât oricând, ca vocea Uniunii Europene, prin contribuţia fiecăruia dintre statele membre, să fie unitară şi coerentă pentru a fi credibilă.

Provocările cu care ne confruntăm atât în vecinătatea estică a UE şi NATO, dar şi în plan mai larg necesită răspunsuri coordonate şi puternice. Avem nevoie de mai multă integrare, nu de fragmentare pentru a conta ca actori pe scena globală.”

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata