Take a fresh look at your lifestyle.

Ministrul educaţiei dinamitează admiterea în liceu

0

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a emis ieri, 13 mai 2019, Ordinul 3995, prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfăşurare. Actul normativ nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social.

Prin acest document, Ministerul Educaţiei Naţionale amână cu circa o lună desfăşurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea naţională.

De asemenea, prin acelaşi act, se amână până la 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în licee şi şcoli profesionale, lucru care va afecta grav şi mişcarea de personal.

„Ceea ce a făcut Ministerul Educaţiei este ilegal. Nu poţi să-ţi baţi joc de copii, părinţi şi cadre didactice. Sunt părinţi care astăzi s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-şi înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaţionale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în Bucureşti, de mâine, liceele ar trebui să-şi prezinte oferta. Însă, unităţile de învăţământ nu au aprobate cifrele de şcolarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârşitul lunii mai.”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”.

FSE „SPIRU HARET” solicită anularea OMEN 3995/13.05.2019. În condiţiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata