Un tânăr de 31 de ani, din Dezmir, comuna Apahida, și-a incendiat tatăl în vârstă de 61 de ani. Incidentul a avut loc luni seara, iar victimă colaterală a fost mătușa agresorului.
După incident, tânărul a fost luat de polițiști și a fost internat la Psihiatrie. Acesta era prea beat și nu putea fi reținut în acea stare.
Marți dimineața au început audierile în dosarul în care el este acuzat de violență în familie și tentativă de omor.
Citește și … Paul Jucan a fost arestat preventiv. Cum descriu procurorii seara în care i-a dat foc tatălui său

„În seara de 10.01.2022, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, în urma unui conflict cu tatăl său, a aruncat cu benzină spre acesta, precum și în camera imobilului în care se aflau. Ulterior a fost aprinsă camera locuinței. Focul a fost stins de un vecin, iar la fața locului au fost pompierii pentru efectuarea constatărilor specifice. Victima a fost transportată la UPU Cluj. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea condițiilor de tragere la răspundere penală”, precizează Mihai Birtoc, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Citește și … Paul Jucan a fost arestat preventiv. Cum descriu procurorii seara în care i-a dat foc tatălui său
Citește și … Tânărul care și-a incendiat tatăl, în fața magistraților. Anchetator: „Are șansa în fața judecătorului să recunoască”
MOTIV HALUCINANT PENTRU INCENDIEREA TATĂULUI
Pentru imagini de la locul incidentului click AICI.
Surse din anchetă precizează pentru publicația noastră că motivul pentru care bărbatul și-a incendiat tatăl este absurd. Dar, pe de altă parte, e de înțeles, având în vedere că ambii erau sub influența alcoolului.
Fiul a modificat un corp de mobilier în locuință, fapt ce l-a nemulțumit pe tată. Fiind sub influența alcoolului, cei doi s-au luat la îmbrânceală. Acesta a fost momentul în care tânărul a luat combustibilul, l-a aruncat pe tatăl său și i-a dat foc.
Disperată, sora victimei, adică mătușa agresorului, ar fi intervenit. Ea s-a ales cu arsuri pe membrele superioare și inferioare, dar și arsuri de căi aeriene. Femeia nu a avut nevoie de internare.
Situația bărbatului incendiat este incertă. El a suferit arsuri mai grave. Clujeanul este internat la terapie intensivă.
„Inculpatul JPR a fost reținut în cursul acestei seri pentru violenta în familie în forma tentativei de omor și distrugere. Maine se va face o propunere de arestare preventiva și va fi prezentat judecătorilor de la Tribunalul Cluj”, precizează, marți seara, Mihai Birtoc, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Citește și … Paul Jucan a fost arestat preventiv. Cum descriu procurorii seara în care i-a dat foc tatălui său
Citește și … Tânărul care și-a incendiat tatăl, în fața magistraților. Anchetator: „Are șansa în fața judecătorului să recunoască”
Citește și … VIDEO – Tentativă de OMOR în Dezmir! Un tânăr și-a incendiat tatăl. Victimă colaterală, mătușa