Take a fresh look at your lifestyle.

MS: Creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute

0

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă.

În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei.

„În acest context, precizăm că, toate măsurile luate până în prezent de către Ministerul Sănătăţii, precum şi recomandările către populaţie, către unităţile sanitare, de îngrijire, sau colectivităţile şcolare rămân aceleaşi. Mai mult, în această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc, realizarea triajului epidemiologic al personalului medico-sanitar, refacerea stocurilor de medicaţie antivirală şi a stocurilor de echipamente de protecţie”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Recomandări populaţie – ȘTIREA CONTINUĂ, MAI JOS!

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

De asemenea, se recomandă evitarea automedicaţiei şi consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare, precum şi izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei.

Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie şi se recomandă, în continuare, vaccinarea antigripală.

Recomandări pentru spitale

În această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc. De asemenea, trebuie realizat triajul epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie, purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical, purtarea măştii de către pacienţi în UPU, pe traseul de la UPU la salon şi când părăseşte salonul de izolare/grupare.

Ministerul Sănătăţii solicită unităţilor sanitare care internează cazuri de infecţii respiratorii acute refacerea urgentă a stocurilor de antivirale, refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestuia, refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice şi dezinfectante, pentru o igiena riguroasă a mâinilor şi a suprafeţelor, respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacţilor şi al focarelor, precum şi instituirea terapiei antivirale imediat după internare tuturor pacienţilor care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa, fără a aştepta rezultatul de laborator.

Ministerul Sănătăţii a finalizat achiziţia celor 35 000 de doze de vaccin gripal suplimentare pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Începând de mâine noile doze de vaccin gripal vor fi distribuite de furnizor către direcţiile de sănătate publică, astfel încât săptămâna viitoare să se continue imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire în cabinetele medicilor de familie.

Până la data de 02.02.2020 au fost vaccinate antigripal 1.486.486 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Conform informării ANMDM, la nivel naţional există stocuri de medicamente antivirale specifice (OSELTAMIVIR) care sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripţie medicală.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata