Take a fresh look at your lifestyle.

Nelu Ploieșteanu a murit

0

Vineri dimineața, în jurul orei 01:00, a murit cântăreţul Nelu Ploieşteanu, la vârsta de 70 de ani.  Acesta era internat în stare critică, la Secţia ATI Toxicologie de la Spitalul Floreasca, plămânii fiind afectaţi în proporţie de 70% de COVID-19.

Mercedes

Infecţia cu noul coronavirus, asociată cu problemele medicale preexistente, i-au fost fatale artistului.

Amintim că Nelu Ploieșteanu a refuzat inițial internarea în spital. Medicii au vrut să îl trimită și la un computer tomograf, însă el a refuzat și a ieșit din spital pe semnătură. Ajuns acasă, seara, starea lui de sănătate s-a agravat, nu mai putea să respire, se sufoca, ajungând din nou la spital.

„Nea Nelu s-a îmbolnăvit la începutul săptămânii, a fost internat 48 de ore şi cred, personal, că făcea parte din categoria bolnavilor „Toma necredinciosul”, care neagă acest virus. Şi mie îmi spunea că nu există, este o răceală aşa. Motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital. Starea lui se agravase, avea nevoie de un CT pentru ca medicii să determine exact cât din plămâni sun afectaţi sau dacă sunt afectaţi, ori nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură pentru că legislaţia permite acest lucru. A ajuns miercuri seara acasă. Starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturaţia de oxigen i-a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanţa şi a fost din nou transportat la spital. Din nefericire, a ajuns intubat într-un timp foarte scurt cu şanse extrem de mici de supravieţuire”, a povestit Mara Bănică.

Nelu Ploieșteanu, pe numele său real Ion Dumitrache, a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică lăutărească din România.

Cele mai importante colaborări pe care le-a avut au fost acelea cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.

Nelu Ploieșteanu este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. Deși a debutat ca solist vocal, cu timpul a învățat să cânte la pian și acordeon. A avut nenumărate turnee în Franța, Italia, Belgia, Olanda, Spania și Germania. Pe lângă spectacole și turnee, a avut și o bogată activitate discografică, mai ales după 1990 când a lansat mai multe albume. S-a bucurat și de numeroase colaborări cu alți artiști dar cele mai importante pentru el au fost acelea ”de suflet”, cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache, potrivit cdeurostar.ro.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

php shell cialis fiyat https://genctenhaber.net/ banko maçlar desi porn Trbet giriş tipobet giriş https://tr.ugurlucasino.com/casino/oyunlar/ okey oyna gay sohbet chat windows 10 pro lisans ko cuce replica watches escort bayan istanbul escort şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort secretbet baymavi giriş ankara seramik kaplama instagram takipçi satın al instagram takipçi satın al metin2 pvp serverler gerçek medyum grandpashabet portbet twitter takipçi satın al