Take a fresh look at your lifestyle.

Norica Nicolai: „Bulgaria intră la toamnă. România va trebui să aștepte mult timp”. Scandalul Schengen ia amploare

0

Fostul europarlamentar liberal Norica Nicolai a comentat consecințele declarațiilor președinției suedeze a Consiliului UE.

Suedia a avertizat că rediscutarea admiterii României în spațiul de liberă circulație depinde de ajungerea la un compromis între țara noastră și Austria, care și-a folosit veto-ul în decembrie anul trecut.

Anterior, oficiali de la București au declarat că „Suedia a decis să se implice activ” în sprijinirea aderării țării noastre la Scehngen.

Norica Nicolai: „Bulgariei i se vor oferi facilități Schengen în toamna acestui an”

„Dincolo de limbajul de lemn al declarațiilor diplomatice, care în România sunt interpretate ca dătătoare de speranțe – și mă refer la atitudinea Suediei – lucrurile stau exact așa: Suedia a condiționat aderarea României la spațiul Schengen de Austria. Cred că era o înțelegere anterioară deciziei din luna decembrie (de la Consiliul JAI, unde Austria și Olanda au votat împotriva României și Bulgariei, n.r.) iar următorul pas va fi o decuplare a Bulgariei de România și o încercare de a da facilități Schengen Bulgariei în octombrie, noiembrie sau decembrie.

E foarte posibil (ca Bulgaria să intre în Schengen înaintea României). Chiar dacă va intra parțial, cu anumite componente, Bulgariei i se va face acest favor, în special prin înțelegerea cu Austria (…) Categoric, Bulgaria a negociat mult mai bine decât noi (…)

România va trebui să aștepte încă foarte mult timp pentru a adera la Spațiul Schengen și, dincolo de ce ni se vinde ca speranță la București, lucrurile sunt tranșate.

Nu vom intra foarte curând în acest spațiu, dacă acesta va mai exista în viitor, pentru că migrația îi va determina pe foarte mulți din membrii Uniunii Europene să devieze de la criteriile Schengen și să introducă restricții  și controale la frontiere (…)

Din păcate, leadershipul de la București nu prea contează, nu prea este luat în serios la nivelul Uniunii. S-a comportat întotdeauna, nu ca un jucător în interiorul UE, ci ca o persoană care așteaptă să i se facă un favor.

Acest tip de diplomație este un eșec jalnic, lamentabil și în detrimentul nostru și îl vom deconta la nivelul populației”, a spus Nicolai la Antena 3 CNN.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata