Take a fresh look at your lifestyle.

Noul Birou Permanent al PRM, pregătit să revină în forță. După partidele parlamentare, doar Partidul România Mare mai apare în sondaje

0

Săptămâna trecută a avut loc, la Casa Presei Libere din București, Congresul al VI-lea al Partidului România Mare. Ședința a început cu intonarea imnului național, urmat de un moment de reculegere pentru Corneliu Vadim Tudor. Odată cu acest eveniment, membrii PRM arată că își doresc să reînvie activitatea partidului și totodată să revină în opțiunile de vot ale românilor. Adevărul este că membrii PRM sunt încurajați și de sondajele în care apar. PRM a fost singurul partid, după cele parlamentare, care a apărut în sondajele de opinie.

Au participat 399 delegați din 30 de filiale. Ordinea de zi a Congresului a conținut: aprobarea Statului, a noului Program politic al partidului, Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018, alegerea președintelui partidului, a membrilor Consiliului Național, ai Comisiei Centrale de Control Financiar și a Comisiei Centrale de Arbitraj.

Noul președinte al partidului este domnul Victor Teodor IOVICI, iar domnișoara Lidia Vadim Tudor a fost aleasă în funcția de Președinte al Consiliului Național .
Biroul Permanent este compus din:

Popa Vasile Prim – vicepreședinte
Popescu Adrian – președinte executiv
Naftan George Cătălin – vicepreședinte
Carchelan Vasea – vicepreședinte
Nuica Ion – vicepreședinte
Tătaru Constantin – vicepreședinte
Andronache Emanoel – vicepreședinte
Dăbuleanu Ion – vicepreședinte
Buznea Viorel – vicepreședinte
Stan Nicușor – vicepreședinte
Radu Mihail – vicepreședinte
Apetrei Vasile – secretar executiv
Mutafela Daniel Gheorghe – secretar executiv
Brudașcu Dan – secretar executiv
Stan Florea – secretar executiv
Baias Costel – secretar executiv
Constantin Aurelian Sebastian – secretar executiv
Pascu Elena – secretar executiv
Berceanu Gheorghe – secretar executiv
Burda Petre – secretar executiv
Comănici Radu – secretar general
Geonea Radu Mihail – secretar general adjunct
Lidia Vadim Tudor – președintele consiliu national
Irina Manole – președintele OFRM
Alangiu Vlad George – președintele OTRM
Cârciumaru Ion – președintele senatului PRM

În Comisia Centrală de Arbitraj au fost aleși: Zbora Ciurel Constantin Augustin, Neacşu Alexandru, Chițu Aurel, Mihălțeanu Elena și Stan Marioara.

În Comisia Centrală de Control Financiar au fost aleși: Ungureanu Marieta, Maria Pasc, Păscuț Spirache, Stoian Mircea și Petrescu Stefan.

foto: PRM

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata