
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, sâmbătă noapte spre duminică, după ce a fost înregistrat un apel care anunța degajări de fum dintr-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe, de pe strada Șoimului din localitatea Baciu.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și un echipaj SAJ, unde au constatat că apartamentul respectiv a fost inundat cu fum în urma aprinderii unei hote electrice, iar locatarul s-a autoevacuat singur până la sosirea echipajelor operative.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a primit primul ajutor calificat de la echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, cel mai probabil suferind de intoxicație cu fum.
Acestea era in stare de conștiență și era cooperant.
Focul a fost lichidat rapid si nu a existat pericol de propagare al acestuia.