Take a fresh look at your lifestyle.

Pădurarul din Mărgău, Gheorghe Rășinar, prins cu ocaua mică. Polițiștii n-au mai închis ochii

0
MOBILA

transport-lemneÎn urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii au confiscat material lemnos de circa 3.000 de lei, transportat fără îndeplinirea prevederilor legale. Gheorghe Rășinar, pădurarul care a emis în mod necorespunzător avizul de însoțire al mărfi a fost sancționat contravențional. Pădurarul a primit o amendă de 2.000 de lei. Șoferul a primit un avertisment și i-au fost confiscate lemnele. 

La data de 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin – Postul de Poliţie Comunal Beliş au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Astfel, în jurul orei 16:30, au depistat un bărbat de 39 de ani, din Mărgău, care transporta buşteni cu un autovehicul pe DJ 108 C, în afara localităţii Răchiţele.

În urma controlului, poliţiştii au constatat că lemnul transportat nu corespundea din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu datele consemnate în avizul de însoţire al mărfii.

În fapt, acesta transporta 30 de buşteni cu un volum de peste 10 metri cubi – lemn rotund de lucru, deşi în aviz figurau mai puţini, fiind menţionaţi şi buşteni de altă esenţă.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 171/2010 privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos, în valoare de circa 3.000 de lei, a fost confiscat şi predat reprezentanţilor ocolului silvic.

Totodată, pădurarul care a emis avizul de însoţire primar al materialului lemnos a fost sancţionat contravenţional pentru completarea necorespunzătoare a acestuia.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata