
Marți, 26.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza județelor Alba, Cluj și Satu Mare, în trei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă.
În prima cauză s-a reținut că, în luna noiembrie 2018, un făptuitor a deținut și distribuit materiale pornografice cu minori, utilizând o aplicație de mesagerie instantanee.
În cea de-a doua cauză , cercetările se desfășoară cu privire la un făptuitor care la finele anului 2018 a deținut și distribuit materiale pornografice cu minori prin intermediul unei rețele de socializare.
Cea de a treia cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă vizează un făptuitor cu privire la care s-a stabilit că în luna septembrie 2020, a deținut și distribuit pe o rețea de socializare, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu minori.
Mai multe persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.