Take a fresh look at your lifestyle.

Piața imobiliară în ianuarie 2020, în creștere față de perioada similară a anului trecut

0

În luna ianuarie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 35.231 de imobile, cu 15.259 mai puţine faţă de luna decembrie 2019. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna ianuarie a acestui an este cu 4.498 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna ianuarie 2020, în Bucureşti – 5.229, Ilfov – 4.020 şi Călăraşi – 2.141. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Tulcea – 221, Sălaj – 148 şi Olt – 54.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna ianuarie 2020, a fost de 22.265, cu 4.894 mai mare faţă de luna ianuarie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 3.544, Buzău – 2.755 şi Ilfov – 2.681. La polul opus, se află judeţele Olt – 78, Sălaj – 69 şi Caraş Severin – 52.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună a anului 2020 sunt Timiş – 578, Brăila – 391 şi Galaţi – 366.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata