Take a fresh look at your lifestyle.

Ploaia de stele Orionide, vizibilă pe cer zilele acestea

0

Un fenomen astronomic spectaculos va avea loc între 20 și 21 octombrie 2024: Orionidele, ploaia de stele de toamnă, potrivit earthsky.org.

Orionidele apar în mod regulat în timpul lunii octombrie, atunci când Pământul trece prin traiectoria cometei Halley.

Meteorii ar proveni din constelația Orion, de aici venind și numele de Orionide.

Atunci când Pământul trece prin acest traseu în octombrie, particulele de praf se ciocnesc cu atmosfera Pământului și ard, creând ceea ce observăm ca „stele căzătoare” sau meteori.

Orionidele ating punctul maxim în 20-21 octombrie 2024

Deși fenomenul durează din luna septembrie și până în noiembrie, ploaia va atinge apogeul în diminețile zilelor de 20 și 21 octombrie.

Meteorii Orionide pe care îi observăm provin de la cometa Halley. Această cometă orbitează în jurul Soarelui la fiecare 76 de ani și, la fel ca aburul care vine de la o locomotivă, particulele de praf sunt expulzate din nucleul cometei și sunt lăsate în urmă în calea sa.

Cum se poate admira cel mai bine ploaia de meteori

Oamenii de știință spun că dacă ieșim din orașe, evitând astfel poluarea luminoasă, și dacă privim cerul după miezul nopții și până în zori avem șansa de a vedea chiar și 20 de meteori pe oră. Condiția, bineînțeles, este ca cerul să fie senin.

Numele oficial al cometei Halley este 1P/Halley. A fost prima cometă căreia i s-a prezis întoarcerea, iar Edmond Halley a fost cel care a făcut acest calcul. Cometa devine de obicei suficient de strălucitoare pentru a fi ușor vizibilă, fiind văzută pentru prima dată în 240 d.Hr. Este una dintre puținele comete numite nu după descoperitorul său, ci după persoana care i-a calculat orbita.

Cometa Halley a trecut ultima dată pe lângă Pământ în 1986 și se va întoarce în 2061. Dar Orionidele nu dispar niciodată, sunt aici în fiecare an, în luna octombrie. 

Cum se formează o ploaie de stele

Aceste mici fragmente de cometă, unele de mărimea unui grăunte de nisip, sunt denumite meteoroizi. Când pătrund în atmosfera Pământului, devin meteori. Meteorii se încălzesc în urma frecării cu particulele din atmosfera terestră, ceea ce face vizibilă coada luminoasă care le-a dat denumirea de „stele căzătoare’”. Cea mai mare parte a meteorilor se dezintegrează înainte să ajungă în apropierea suprafeţei terestre. Puţinii dintre aceştia care ajung pe Pământ se numesc meteoriţi.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata