Take a fresh look at your lifestyle.

Pompierii, în sfârșit își fac treaba după tragedia de la Colectiv. Iată ce au descoperit în țară!

0

pompieri-cluj-napoca (5)În perioada 05-08.11.2015, la nivel național au fost organizate și derulate o serie de acțiuni preventive la obiective cu afluență de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacol și mall-uri.

Pentru desfășurarea acestor activități, au fost angrenați 682 pompieri (inspectori de prevenire și personal din subunitățile de intervenție), 384 reprezentanți ai inspectoratelor de poliție, 301 reprezentanți ai inspectoratelor de jandarmi și 230 reprezentanți ai altor autorități cu atribuții de control.

Astfel, în perioada menționată s-au executat 425 controale la operatori economici din categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacol și mall-uri, unde au fost constatate 1239 deficiențe, dintre care 181 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acțiunilor de control preventive, au fost aplicate 896 sancțiuni contravenționale (543 avertismente și 353 amenzi contravenționale), în cuantum de 2.580.025. RON.

Din totalul operatorilor economici supuși acțiunilor de verificare, 413 dețin autorizație de securitate la incendiu, fiind îndeplinite criteriile prevăzute în cadrul legislativ aplicabil domeniului de activitate.

De asemenea, pe parcursul acțiunilor de control personalul angrenat în procesul de verificare a identificat 118 operatori economici care nu desfășurau program cu publicul potrivit domeniului de activitate (închise de la sine).

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizației de securitate la incendiu, deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis (de exemplu, lumânări) și a efectelor speciale artistice/pirotehnice, precum și cele referitoare la reglementarea fumatului.

Totodată, cu prilejul controalelor executate au fost depistate și trei încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, situație care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul alimentației publice și de agrement (un restaurant și un bar din județul Dâmbovița, respectiv o sală de evenimente din municipiul Petroșani, județul Hunedoara). Din raportările operative ulterioare și pentru bazarul din municipiul Suceava a fost dispusă măsura de oprire a funcționării.

Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat 220 acțiuni de recunoaștere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Pe durata derulării activităților, personalul specializat al inspecțiilor de prevenire a desfășurat 95 exerciții de evacuare la care au participat peste 600 de persoane.

Asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității și crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate și reprezintă elementele fundamentale ce susțin activitățile derulate în sprijinul și pentru cetățean.

Citește și …
Două localuri din Cluj închise și 13 amendate, după controalele ISU Cluj

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata