Take a fresh look at your lifestyle.

Primăria Cluj-Napoca dorește să cumpere autobuze electrice prin fonduri elvețiene

0

autobuz-electricJean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveției în România, Sirma Caraman – secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Attila Gyorgy – secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), împreună primarul Emil Boc au semnat astăzi  la Cluj-Napoca documentele de finanțare pentru proiectul „Înlocuirea vechilor autobuze diesel cu autobuze electrice cu două staţii de încărcare/alimentare”.

Municipiul Cluj-Napoca a finalizat, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, în data de 31.03.2014  Acordul de asistenţă  prin intermediul Facilităţii de Pregătire a Proiectului vizând pregătirea studiilor de fezabilitate, a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie, a auditului financiar extern al activităţilor şi a propunerilor finale pentru următoarele proiecte:

 „Înlocuirea vechilor autobuze diesel cu autobuze electrice cu două staţii de încărcare/alimentare”

  „Reabilitarea termică a unităţilor preuniversitare din Cluj-Napoca”

 „Modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public şi modernizarea sistemului de iluminat în două clădiri ale primăriei folosind tehnologia LED”

  • Valoarea totală acordată : 140.331 franci elvețieni
  • Valoarea nerambursabilă atrasă de către municipiul Cluj-Napoca este de 9.469.281 franci elvețieni
  • Co-finanțarea : 671.050 franci elvețieni în procent de 15% de la bugetul local.

 

La suma totală se adaugă valoarea de 2.255.603,60 lei, reprezintând cheltuielile neeligibile aferente proiectului „Reabilitarea termică a unităţilor preuniversitare din Cluj-Napoca” (lucrările de consolidare a clădirilor ce fac obiectul proiectului), din bugetul local.

 

Detalii despre proiectul „Înlocuirea vechilor autobuze diesel cu autobuze electrice cu două staţii de încărcare/alimentare”

 

Proiectul constă în achizitionarea a 10 autobuze complet electrice, construirea a 3 stații de încărcare lentă din care: 2 stații se vor construi pentru deservirea zilnică a autobuzelor la cele 2 capete ale liniei 30;  o stație se va construi în depoul de reparații (la capătul liniei 3) și va servi activităților de reparații și întretinere, construirea a 11 stații de încărcare rapidă (10  la cele 2 capete ale liniei 30 și o stație la depoul de reparații). Autobuzele vor fi echipate cu sisteme de încarcare rapidă pe timpul zilei (până în 10 minute) și încărcare lentă pe timpul nopții la capetele liniilor. Acestea au o autonomie de 50-70 km și sunt dotate cu sisteme de climatizare, acces pentru persoanele cu handicap fizic. Stația de încărcare rapidă pe tipul zilei este similară cu o linie de troleibus pe care autobuzul staționează, iar cu ajutorul unui sistem tip pantograf sau similar care se ridică face posibilă încărcarea rapidă. Stația de încărcare lentă pe timpul nopții este compusă dintr-un echipament care asigură cuplarea autobuzului la rețeaua de joasă tensiune.

Implementarea unui nou tip de vehicul pentru transportul în comun va avea urmatoarele efecte din punct de vedere socio/economic:

  • Va crește confortul călătorilor transportați datorită emisiilor reduse de vibrații și zgomot;
  • Va contribui la îmbunătațirea calități aerului în zonele în care circulă datorită emisiilor ZERO de poluanți;
  • Va reduce considerabil costurile proiectului  datorită  consumului  de energie electrică în raport  cu  consumul  de  alte  energii  convenționale.  Economiile  pot  fi  folosite  pentru achiziționarea de noi autobuze electrice.

 

Prin implementarea proiectului se preconizează realizarea economii de 69.813 RON/an, reducerea emisiilor de agenți poluanți (CO2, NOx, CO, Pb, zgomot), calitate mai bună a aerului și nivel scăzut de zgomot în centrul orașului. Astfel se preconizează o reducere totală anuală a emisiilor de dioxid de carbon in valoare de 517.8 tCO2.

Perioada de implementare este de 18 luni.

Bugetul total al proiectului este de 7.596.398 franci elvețieni incluzând T.V.A., reprezentând 32.094.021,91 lei. Din bugetul prevăzut mai sus, maximum 6.456.938 CHF, echivalentul a 27.279.917,356 RON, reprezintă contribuția elvețiană, iar minimum 1.139.460 CHF, echivalentul a 4.814.104,554 RON, reprezintă contribuția Beneficiarului.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata