Un nou drog a apărut pe piața ilicită a substanțelor stupefiante din România. Originar din Thailanda, acesta este în general consumat în Asia. Odată cu creșterea numărului de asiatici din România, traficanții și-au extins activitatea și aici. Pastilele roșii au fost confiscate de la bengalezi și nepalezi. În alte țări, drogul este folosit adesea la petreceri ca alternativă la ecstasy, care este mult mai scump.
Drogul imigrantilor, o combinație de metamfetamină, e cunoscut sub numele de Ya-ba si e produs în sud- estul Asiei. E popular în comunitățile asiatice din Europa și Statele Unite ale Americii. Și la noi, consumatorii sunt tot din rândurile asiaticilor veniți la muncă. Primele capturi în România au fost întâmplătoare, spun surse judiciare.
CĂTĂLIN ŢONE specialist antidrog: „Este firesc, oarecum, ca în România se întâmplă în acest lucru pentru ca avem mulți străini, asiatici în toată această ecuație contează și starea psihofizică și socială a persoanelor care vin aici – depărtarea de casă, problemele de efort pe are le au în cadrul activităților desfăsurate la noi în țară se crează tendința către consum. Sunt droguri stimulante ale sistemului nervos și dau insomnie, dau o percepție greșită despre creșterea capacităților intelectuale și fizice”.
Interpol a declanșat recent o acțiune de proporții de prindere a traficanților. Au găsit la ei aproape 300 de milioane de pastile de drog nebun, cum este numit acesta în thailandeză. O parte dintre aceste comprimate erau ascunse în ardei iute.
MYO MIN NAING, căpitan în cadrul Poliţiei din Myanmar: „Pastile mici, foarte mici de Ya-ba au fost ascunse în chili, erau încorporate în chili. Apoi legumele au fost lipite pentru a nu se remarca nimic”.
În Myanmar, pastilele roșii erau ascunse în ananas. La fel ca și alte stupefiante și Ya-ba se vinde online prin metode deja bine cunoscute consumatorilor. Platformele sociale online sunt folosite intens spune un fost consumator care numai așa a cumpărat substanțele interzise.
Fost consumator de droguri: „Puteai să vorbești cu dealerul, era o opțiune că după 10 sau 30 de secunde mesajele dispăreau și asta ne trăgea pentru că ne gândeam că nu ne poate urmări nimeni si la pachet cu asta stabileam că nu ne întâlnim față în față. Lăsam banii undeva, mă duceam luam marfa și nu mă întâlneam cu dealerul”.
Specialiștii spun că noul stupefiant ar putea concura alte droguri sintetice din cauza prețului mic.