Take a fresh look at your lifestyle.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Miklos Arthur, presupusul pedofil din Mănăștur

0

Prin rechizitoriul emis de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 12.06.2018, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Micklos Arthur. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de coruperea sexuală a minorilor în formă continuată şi ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată.

În cuprinsul rechizitoriului înaintat Judecătoriei Cluj-Napoca au fost reținute, în sinteză, următoarele aspecte:

„În data de 19.04.2018 inculpatul L.M.A. a abordat-o pe prima persoană vătămată minoră, în vârstă de 10 ani cu expresia „hey domnişoară!”, iar în momentul în care aceasta s-a apropiat de autoturismul susnumitului, acesta i-a arătat organul sexual scos din pantaloni adresându-i întrebarea „îţi place?” şi în data de 20.04.2018, în jurul orei 07:30, în timp ce se afla în autoturismul său parcat pe str. Taberei, inculpatul a abordat-o pe cea de-a doua persoană vătămată minoră, în vârstă de 10 ani, respectiv a chemat-o să urce la el în autoturism pentru a-i arăta organul sexual, dar persoana vătămată a fugit de la faţa locului, ambele fapte fiind comise în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.

De asemenea, în perioada Martie – Aprilie 2018 a realizat mai multe acte de exhibiţionism şi de masturbare în autoturismul marca Ford Focus parcat în locuri publice şi în alte zone accesibile publicului, în prezenţa mai multor martore minore şi majore”, arată procurorii PJ Cluj în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Subliniem faptul că emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a unei persoane reprezintă actul procesual prin care se face trecerea către faza de cameră preliminară şi cea de judecată a procesului penal, astfel încât acesta nu este de natură să înfrângă în nicio situaţie principiul prezumției de nevinovăție.

Vezi ce spunea familia bărbatului imediat după fapte…
VIDEO – Presupusul PEDOFIL din Mănăștur, ARESTAT pentru 30 de zile!

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata