Take a fresh look at your lifestyle.

Programele şcolare pentru disciplinele din învăţământul special au fost aprobate

0

Ministrul Educației și Cercetării a aprobat, pentru prima dată, programele școlare pentru cele 425 de discipline din învățământul special.

Conform ministrului Educației, Monica Anisie, aceste programe școlare pentru învățământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin OMEN nr.3.662/2018 și reprezintă o premieră prin prisma faptului că față de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ținând seamă de tipurile de dizabilitate, și nu gradele de deficiență.

Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe școlare, se va urmări parcursul educațional la nivel preșcolar, primar și gimnazial pentru copiii cu:
– dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate;
– dizabilități intelectuale moderate, grave, severe și/sau asociate;
– dizabilități senzoriale multiple;
– dizabilități auditive;
– dizabilități vizuale;
– dizabilități locomotorii.

Din cele 425 de programe școlare aprobate, 71 sunt în limba maghiară.

Totodată, au fost elaborate și programele școlare pentru elevii din centrele de detenție, centrele educative și penitenciare.

Noile programe vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2021-2022.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata