Take a fresh look at your lifestyle.

Proiectul Legii privind monitorizarea electronică, în dezbatere publică. Se pot trimite sugestii!

0

Începând de astăzi, 16 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Persoanele interesate pot trimite propuneri, sugestii şi opinii pe adresa dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Discuţiile pe marginea monitorizării electronice au fost iniţiate de MAI şi Poliţia Română, după adoptarea noilor reglementări din Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care a introdus posibilitatea ca poliţistul să emită un ordin de protecţie provizoriu, atunci când constată o faptă de violenţă domestică şi există un pericol real pentru viaţa sau integritatea fizică a persoanei agresate, precum şi posibilitatea de a monitoriza electronic modul de respectare a interdicţiei agresorului de a se apropia de victimă şi membrii de familie ai acesteia.

În discuţii au fost implicate ulterior şi alte instituţii: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ş.a..

A fost realizată inclusiv o consultare a ataşaţilor de afaceri interne din ţările UE, pentru a vedea care au fost soluţiile identificate de alte state europene. Printre ţările care folosesc brăţările electronice pentru agresorii care comit fapte de violenţă domestică se numără Suedia şi Norvegia.

Proiectul de lege supus astăzi dezbaterii publice va reglementa înfiinţarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere (denumite generic şi „brăţări electronice”) şi modul de acţiune în situaţia în care persoanele supravegheate încalcă obligaţiile impuse.

Deşi discuţiile la nivelul MAI au pornit în contextul aplicării ordinelor de protecţie şi prevenirii violenţei în familie, proiectul prevede că Sistemul de monitorizare va fi utilizat şi în cadrul altor proceduri judiciare sau execuţional penale, respectiv cu ocazia executării măsurii controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, precum şi pentru supravegherea la distanţă a deţinuţilor, atunci când se deplasează pentru diverse activităţi în exteriorul penitenciarului.

Proiectul de lege stabileşte un mecanism de monitorizare care permite delimitarea clară a responsabilităţilor: pe de o parte, organele de supraveghere, abilitate de legislaţia în vigoare să exercite atribuţii de supraveghere (personal abilitat din cadrul Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), iar, pe de altă parte, organele de intervenţie, care vor interveni în cazul producerii unei alerte, pe principiul „celui mai apropiat organ de ordine publică” (din Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, eventual poliţia locală).

Această separare a atribuţiilor este necesară ca măsură de protecţie a dreptului la viaţă privată şi dreptului la integritate fizică şi psihică ale persoanelor supravegheate şi ale victimelor. În contextul acestor atribuţii, organul de supraveghere va întocmi un „dosar electronic”, ce va conţine o serie de date cu privire la persoană şi măsura judiciară sau execuţional penală care a impus monitorizarea electronică. Identitatea celui care poartă dispozitivul electronic va fi cunoscută doar de ofiţerul de caz şi numai în măsura în care se generează o alertă, ce notifică încălcarea unei reguli stabilite, va fi posibilă asocierea identificatorului brăţării cu datele cu caracter personal existente în dosarul electronic. Aceste date vor fi transmise organelor de ordine publică către cel mai apropiat echipaj care poate realiza intervenţia.

În cazul persoanelor supravegheate, se vor utiliza dispozitive electronice de supraveghere mobile, montate nedetaşabil pe gleznă sau (dacă există raţiuni medicale) pe braţ. De asemenea, vor exista şi dispozitive fixe, care se vor monta în imobilul în care se execută măsura dispusă de organul judiciar sau de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie.

În ceea ce priveşte victimele violenţei domestice, pentru a le asigura protecţia, este necesar ca şi acestea să aibă asupra lor o brăţară electronică. La declanşarea alertei, ca măsură suplimentară de protecţie, va putea fi contactă şi persoana protejată, pentru a primi indicaţii, de la organul de supraveghere sau de la cel care asigură intervenţia.

Implementarea mecanismului de monitorizare electronică presupune, pe lângă existenţa cadrului normativ, şi crearea unei infrastructuri constând în sisteme informatice, aplicaţii şi echipamente de comunicaţii.

Proiectul propune valorificarea infrastructurii şi serviciilor publice deja existente şi de aceea funcţionarea Sistemului de monitorizare a fost gândit astfel încât să fie asigurată compatibilitatea componentelor sale cu Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Monitorizarea se va realiza fără intervenţie umană, în mod automat şi continuu, iar, alertele vor fi transmise, de asemenea, în mod automat, atunci când va fi detectată o încălcare a regulilor de monitorizare. Aceste alerte se transmit direct către dispeceratul de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul Sistemului 112, care la rândul său va sesiza organele de intervenţie.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata