Take a fresh look at your lifestyle.

Rafila, după ce Bode a vorbit de amenzi privind masca: Mă pune pe gânduri insistența legată de sancțiuni

0

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, ar trebui să se insiste mai mult pe responsabilitate, decât pe sancțiuni, el făcând referire la regula privind purtarea măștii sanitare. El a spus că în nicio țară din lume nu sunt suficienți reprezentanți ai autorității publice care să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile.

„Este o regulă de bun simt ca oamenii să respecte regulile în general. Și pe cele care se referă la purtarea măștii. Pe mine, într-un fel mă pune puțin pe gânduri această insistență legată de sancțiuni și lipsa de insistență legată de responsabilitate. Cred că toți suntem responsabili, să avem și responsabilitate civică, astfel încât atunci când mergem într-un spațiu public și cineva nu poartă masca sau nu o poartă corect, sau masca nu e cea recomandată, să îi atragem atenția. E o chestiune de responsabilitate și civism.

Dacă așteptăm tot timpul că atunci când cineva nu respectă regulile, să vină un reprezentant al unei instituții publice să îl sancționeze sau să îl amendeze, vă asigur că în nicio țară din lume nu sunt suficienți reprezentanți ai autorității publice care să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile Important e să discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare acolo unde trăim sau unde ne deplasăm, ca să veghem la respectarea regulilor și a legii. Acesta este răspunsul corect”, a afirmat ministrul Sănătății.

De sâmbătă, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei. Este ca și cum nu ar avea mască, a spus ministrul de Interne, Lucian Bode, într-un interviu pentru Digi24. Bode a explicat și cum se va face verificarea în teren. 

Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Bode a precizat că nu este nevoie de indicații, ci de lege.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat miercuri că nu sunt impuse „măști scumpe”, că cele medicale cu trei straturi sunt recomandate în continuare, dar că cine dorește poate folosi masca FFP2. „Asta nu înseamnă că cineva impune acest tip de mască”, a subliniat el.

Alexandru Rafila a spus că executivul nu a luat în calcul sancționarea persoanelor care poartă mască textilă în loc de masca sanitară.

„Nu ne-am gândit la ce ar putea păți. O astfel de recomandare e o chestiune de bun-simț”, a spus atunci Alexandru Rafila.

Comitetul Național pentru Situații de urgență a decis noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata