Take a fresh look at your lifestyle.

Rafila REVINE: ”În toamnă vom avea un număr semnificativ mai mare de cazuri COVID și decese”

0

Invitatul lui Radu Tudor la emisiunea ”Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, Alexandru Rafila, a declarat că, din păcate, România este posibil să înregistreze, în toamnă, mai multe cazuri de coronavirus și de decese, în special dacă tulpina indiană va deveni dominantă.

„Sigur, e greu să faci o analiză dacă nu ai la dispoziție suficiente date și ar trebui să vedem și un studiu de seroprevalență să știm care e imunitatea generată în populație, adică persoane care au trecut prin boală plus vaccinați. Atunci am putea să facem o apreciere mai aproape de adevăr. Opinia mea este că în această vară nu va exista o mare apetență pentru vaccinare, decât dacă se întâmplă ceva extraordinar și va începe o campanie care să ajungă la inima oamenilor din rural, dacă există tendința de a colabora cu autoritățile locale, dar nu cred că se va întâmpla așa ceva, mai ales că oamenii se gândesc mai mult la concedii decât la o campanie de vaccinare.

Există la nivelul Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării o astfel de estimare care spune că până la 31 decembrie se vor vaccina circa 8 milioane de persoane. Deci, probabil că o creștere a interesului pentru vaccinare va fi în lunile septembrie și octombrie, dacă în acea perioadă se va înregistra un număr mai mare de cazuri, un așa zis val al patrulea, sigur, nu de o amplitudine și cu consecințe ca la ultimul, dar, părerea mea este că în toamnă, mai ales dacă tulpina indiană va deveni dominantă în România și la noi vom înregistra un număr semnificativ mai mare de cazuri și, din nefericire, și de decese. Acum avem 150-200 de cazuri pe zi, foarte puține, ceea ce arată că transmiterea comunitară nu mai există. Pot apărea în cursul verii focare, iar dacă DSP-urile își vor face treaba rapid ele nu se vor extinde.

În toamnă însă, având în vedere și circulația intensă a persoanelor din această vară, vor exista cu siguranță și modificări ale situației epidemiologice, iar vaccinarea, care acum nu are încă 5 milioane de persoane, nu cred că va reuși să progreseze cu un procent mai mare de 20-30% față de evaluarea actuală, a precizat medicul Alexandru Rafila la Antena 3.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata